Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, și-a recunoscut vinovăția și a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşt, la şase ani închisoare cu executare, pentru utilizarea în interes propriu a subvenţiilor primite de partid de la bugetul de stat şi delapidare.
Judecătorii au admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Mircea Drăghici cu procurorii DNA şi l-au condamnat la doi ani închisoare pentru utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi un an pentru delapidare.
Magistraţii au constatat că cele două infracţiuni sunt concurente cu alte infracţiuni pentru care Drăghici a fost condamnat definitiv la 5 ani închisoare în alt dosar, rezultând o pedeapsă finală de 6 ani închisoare.
Drăghici se află deja încarcerat.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, însă Mircea Drăghici a acceptat pedeapsa încă de la faza urmăririi penale.
Potrivit DNA, în perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, Mircea Drăghici, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând Partidului Social Democrat, a utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea şi cazarea în destinaţii turistice exotice a sa şi a altor persoane.
Din suma menţionată, 231.040 lei a reprezentat o parte din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă.