Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 anunţă că au început urmărirea penală pe numele lui Ştefan Grigorescu, fost director general al Institului Naţional de Geologie (IGR).
Grigorescu este acuzat de abuz în serviciu în formă continuată. Alături de acesta mai sunt urmăriţi penal Eugen-Adrian Ilie, la data faptelor expert achiziţii publice în cadrul IGR, pentru abuz în serviciu în formă continuată şi două infracţiuni de fals intelectual, Mihaela Moisescu şi Tania Paulina Robu, ambele îndeplinind, la data faptelor, funcţia de director economic în cadrul IGR, pentru câte o infracţiune de abuz în serviciu, Pavel Bogdan Babici, administrator al SC Tecon SRL, dar şi societatea în cauză sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu.
Conform procurorilor, “în cursul lunii noiembrie 2011, între IGR şi SC Tecon SRL s-a încheiat, fără respectarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, un contract privind elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru reabilitarea şi consolidarea Muzeului Naţional de Geologie, în valoare de 14.500 euro fără TVA, în condiţiile în care elaborarea studiului de fezabilitate este prevăzută de H.G. nr. 28/2008 doar în situaţia obiectivelor de investiţie noi. O parte din documente au fost întocmite, în fals, ulterior încheierii contractului, de către inculpatul Eugen Adrian Ilie”.
De asemenea, conform procurorilor, “la data de 20.12.2011, între Institutul Geologic al României şi SC Tecon SRL s-a încheiat un contract de prestări servicii de proiectare şi întocmire a documentaţiei tehnice complete necesare realizării obiectivului de investiţii ‘Realizarea şi modernizarea Muzeului Naţional de Geologie’, în valoare de 339.500 euro. Contractul a fost încheiat fără o analiză reală cu privire la valoarea serviciilor prestate şi prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, aspecte care au dus la încălcarea legislaţiei specifice privind achiziţiile publice. De asemenea, au fost încălcate prevederile OUG 34/2006 şi ale normelor de aplicare a acestora cu privire la documentaţia ce trebuie întocmită cu prilejul încheierii şi derulării contractului”.
Procurorii au instituit sechestru asupra bunurilor inculpaților pentru recuperarea prejudiciului total cauzat Institutului Geologic al României în cuantum de 354.000 euro.
Eugen Adrian Ilie şi Pavel Bogdan Babici au fost plasaţi sub control judiciar, deşi se ceruse arestarea preventivă pentru 30 de zile.