Procurorii DNA l-au trimis în judecată, joi, pe omul de afaceri Nicolae Badea, fost finanţator al clubului Dinamo, pentru fraudarea fondurilor europene, potrivit unor surse judiciare.

Alături de el a fost deferită justiției complicea sa, Carmen Mihaela Mirea, manager de proiect, potrivit portalului instanţelor de judecată.


DNA nu le-a precizat numele, în comunicatul transmis presei, însă a precizat faptele:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate,

– a unui om de afaceri, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (11 acte materiale)

– o persoană fizică, manager financiar în cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (7 acte materiale)

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În calitate de reprezentant legal al unei asociații beneficiare a unui contract cu finanțare europeană, inculpatul om de afaceri ar fi depus la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU), în perioada ianuarie 2010 –octombrie 2013, mai multe documente false, pe baza cărora ar fi obținut pe nedrept suma de 206.089 lei. Sumele de bani ar fi fost obținute în cadrul proiectului Crearea rețelei de dezvoltare rurală „CAIR” (Centre de Asistență și Informare Rurală).

Obiectivul general al proiectului era acela de a îmbunătăți calitatea vieții prin conectarea populației din mediul rural la informație și educație în scopul dezvoltării culturii antreprenoriale, a capacității manageriale și a spiritului asociativ și civic, precum și a solidarității comunităților rurale din zona țintă.

Între documentele false depuse pentru rambursarea cheltuielilor figurau acte întocmite în numele unor persoane angajate fictiv în cadrul proiectului, dar și în numele unor persoane care, deși angajate în cadrul proiectului, nu au derulat în realitate activitățile menționate în actele respective. Cheltuielile aferente documentelor false (cheltuieli cu salarizarea angajaților fictivi, cheltuieli cu deplasările efectuate de către angajații fictivi sau angajați care în realitate nu au efectuat deplasările respective) ar fi fost solicitate la rambursare în cadrul cererilor depuse la autoritatea de management.

Omul de afaceri ar fi fost ajutat de managerul financiar al proiectului, coinculpat în cauză, prin aceea că ar fi verificat și semnat documente care atestau împrejurări nereale cu privire la cheltuielile solicitate la rambursare.

În cauză au fost instituire măsurii asigurătorii asupra bunurilor celor doi inculpați.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 209.161 lei, reprezentând prejudiciul creat în cadrul proiectului.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version