Condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Alinei Bica, fostul șef al ANAF, Șerban Pop, a fost dat în urmărire generală, anunțul fiind postat miercuri pe site-ul Poliției Române.
Șerban Pop a fost condamnat marți de judecătorii ÎCCJ în unul dintre dosarele Alinei Bica, fostă șefă aDIICOT.
Potrivit rechizitoriului DNA, în 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu aproximativ 230.000 de euro pentru a interveni la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal al afaceristului Ovidiu Tender.
Tot în acst dosar, afaceristul Horia Simu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.
În schimb, Alina Bica a fost achitată, după ce la prima instanță fusese condamnată la 3 ani și 6 luni.
În schimb, Alina Bica a fost condamnată, tot marți, într-un alt dosar, la 4 ani de închisoare cu executare. și ea a fost dată în urmărire generală, dar despre ea se știe că a plecat în Costa Rica încă de la începutul anului.
Procedurile de extrădare vor fi de lungă durată. În cazul fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, extrădarea durează de aproape un an, fără niciun rezultat, el fiind fugit din țară în urmă cu un an și jumătate (19 decembrie 2016).