Niciun inculpat din dosar nu se mai află în țară. Până și martorul a plecat în străinătate – la muncă!
Fratele fugarului Radu Mazăre, judecat și el pentru corupție, a plecat în Madagascar dar promite că se întoarce – potrivit avocatului -, deși luni nu s-a prezentat la termenul de la procesul ce se judecă la ÎCCJ.
Fraţii Mazăre sunt acuzaţi de fapte de corupţie în legătură cu construirea de locuinţe sociale în campusul “Henri Coandă” din Constanţa.
Tot luni, judecătorii instanței supreme au constatat că un martor care trebuia să fie audiat la acest termen, Julien Starosta, fost angajat al firmei Shapir Structures, nu a fost găsit la domiciliu. Există informaţii că el a părăsit ţara şi s-a angajat în străinătate.
Cel de-al treilea inculpat, afaceristul Avraham Morgenstern, este condamnat definitiv din august 2017 la 8 ani de închisoare, dar a dispărut din țară. Recent, el a fost prins în Argentina, de unde autorităţile române încearcă să-l extrădeze.
Modificarea Cpp îi poate salva de pușcărie
Frații Mazăre vor putea scăpa de pușcărie dacă Parlamentul va adopta modificarea Codului de procedură penală astfel încât sentințele să nu mai poată fi pronunțate în lipsa celor plecați din țară.
Autorii amendamentului depus la comisia Iordache invocă transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2016/343 privind prezumția de nevinovăție și dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.
Amintim avertismentuldat de procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi: “Prin modificarea art. 364 Cpp devine, practic, imposibilă condamnarea în lipsă a unei persoane”.
Aproape 2 ani de judecată, nicio sentință
Dosarul a fost trimis la judecare de procurorii DNA în aprilie 2016, la ÎCCJ, dar după aproape 2 ani, constatăm că nu s-a dat sentința la prima instanță.
Fostul primar Radu Mazăre este acuzat de luare de mită (175.000 de euro) şi fals în declaraţii.
Fratele său, Alexandru Mazăre, este acuzat de complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.
Avraham Morgenstern este judecat pentru dare de mită pentru câștigarea unei licitații de circa 10 milioane de euro – bani publici.
Acuzaţiile au legătură cu programul de construire de locuinţe modulare grupate în campusul social “Henri Coandă”, lansat în anul 2011 şi aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa.
“Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale, a dorit să îşi asigure câştigarea licitaţiei ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanţa, Mazăre Radu Ştefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro)”, susţin procurorii.
Potrivit DNA, din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi către contul personal al primarului Mazăre şi 80.000 de euro către contul pus la dispoziţie de fratele său, Alexandru Mazăre, ambele deschise la o bancă din Israel. Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore deschise la bănci din străinătate.
În schimbul acestor sume, Radu Mazăre a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuţiilor sale de serviciu, respectiv iniţierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Avraham Morgenstern.