Fostul președinte al CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, rămâne cu condamnarea de 2 ani de închisoare cu suspendare pronunțată în ianuarie de Tribunalul Caraș-Severin, după ce Curtea de Apel Timișoara i-a respins, miercuri, contestația.
În schimb, fostul vicepreședinte al CJ Caraș-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire a influenței în vederea obținerii unui folos necuvenit, pentru influențarea declarațiilor și uz de fals.
Frunzăverde, care este grav bolnav, este acuzat că, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, și-a exercitat ilegal influența în scopul obținerii mai multor voturi în favoarea candidatului partidului din care făcea parte, PNL.