Procurorii militari au anunţat, vineri, că au început urmărirea penală pe numele lui Ion Iliescu, Petre Roman şi Virgil Măgureanu.
Cei trei sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii în dosarul “Mineriada”, dosar care anchetează incidentele produse în perioada 13-15 iunie 1990.
În urma incidentelor petrecute în acea perioadă, când Ion Iliescu, preşedintele României, a apelat la mineri pentru a înăbuşi un protest amplu împotriva sa, patru persoane au murit, iar aproape 1.300 au fost rănite.
Procurorii susţin că “în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării”.
Alături de Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, Petre Roman, fostul premier al României, şi Virgil Măgureanu, fost şef al Serviciului Român de Informaţii, au mai fost făcuţi inculpaţi în acest dosar şi Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al guvernului interimar al României, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale şi general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.