Adrian Ionuț Eftime, care ar fi intermediat transferul banilor de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu la Bogdan Olteanu, pe atunci președinte al Camerei Deputaților, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării, dosar în care Olteanu este judecat pentru trafic de influență, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, pentru constituire de grup infracțional organizat de delapidare, evaziune fiscală și de spălare a banilor.
 
 
Ionuț Adrian Eftime – și-a schimbat numele în Ion Ifteni – a fost deja condamnat la 6 ani și 4 luni închisoare în dosarul Petromservice, în care a fost condamnat și Sorin Ovidiu Vîntu alături de liderul de sindicat Liviu Luca.
 
Adrian Eftimie este fiul sindicalistului Ion Eftime, desemnat de Vîntu să administreze Realitatea Media.
 
În 2016, Bogdan Olteanu, fost viceguvernator al BNR, a fost trimis în judecată de DNA, pentru că ar fi primit un milion de euro de la pentru a interveni la prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu, în favoarea numirii jurnalistului Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost transferați de Ionuț Adrian Eftime.
 
Dosarul trenează însă la ÎCCJ, unde nu a primit soluție nici măcar la prima instanță – un complet de 3 judecători.
 

În noul dosar, împreună cu Eftime au fost deferiți justiției inculpații Spiridon Liliana Mihaela, Dorobanțu Alexandru Nicolae și Kiss Laszlo Gyorgy, informează, joi, DIICOT.

 
Redăm integral comunicatul:
 
“La data de 13.03.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor IFTENI (fost EFTIME) ION, SPIRIDON LILIANA MIHAELA, DOROBANŢU ALEXANDRU-NICOLAE, EFTIME IONUŢ-ADRIAN şi  KISS LASZLO-GYŐRGY, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, instigare la delapidare, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată,instigare la spălare a banilor, în formă continuată, complicitate la spălare a banilor, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată.Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, în  perioada 2009-2010, persoanele care au controlat în fapt societățile GRUPUL EDITORILOR ŞI DIFUZORILOR DE PRESĂ SA (SC GEDP SA), SC WOLF TANARG DISTRIBUŢIE SRL și persoana juridică nerezidentă IN CAPITAL PARTNERS LTD (cu sediul stabilit în Seychelles şi conturi bancare deschise în Cipru), au constituit un grup infracțional organizat  care și-a desfășurat activitatea în cursul anului 2010, grup structurat care a fost sprijinit  și de alte persoane, membrii acestuia acționând în mod coordonat, prin contribuții permanente sau periodice, în scopul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, evaziune fiscală și de spălare a banilor.

Persoanele care au constituit grupul infracțional, cât și cele aflate pe palierul de sprijinire, au avut roluri prestabilite de liderii acestuia, asigurând înfiinţarea şi punerea la dispoziţia grupului de societăţi nerezidente offshore, cât şi rezidente, prin implicarea directă în activitatea acestor societăţi, organizarea evidenţelor contabile pentru a crea aparenţa că activitatea economică a entităţilor respective este una legală şi prin oferirea de consultanţă în scheme infracţionale, cunoscând scopurile urmărite de membrii grupului, iar în cadrul circuitelor financiare, reciclarea produsului infracţional, respectiv a sumelor de bani însuşite din patrimoniul SC GEDP SA, în scopul ascunderii sau a disimulării provenienței ilicite a acestora.

Astfel, în cursul anului 2010, din patrimoniul SC GEDP SA au fost însuşite în mod ilicit importante sume de bani, în cuantum de 2.090.392,33 lei, care au fost externalizate și ulterior reciclate prin intermediul unei societăţi nerezidente de tip offshore, cu sediul stabilit în Seychelles, după care au fost reintroduse în sistemul bancar naţional sub o altă justificare, fiind în cele din urmă retrase în numerar.

Gruparea, coordonată de către inculpaţii  IFTENI (fost Eftime) ION  și SPIRIDON LILIANA MIHAELA , a acţionat în vederea delapidării SC GEDP SA, prin obținerea necuvenită a unor fonduri materiale din patrimoniul entității și, prin interpunerea SC WOLF TANARG DISTRIBUTIE SRL (societate paravan, fără activitate economică reală, controlată în fapt de către inculpaţii IFTENI (fost Eftime) ION, SPIRIDON LILIANA MIHAELA și KISS LASZLO GYORGY) şi a societăţii nerezidente cu sediul stabilit în Seychelles, IN CAPITAL PARTNERS LTD (controlată în fapt de către EFTIME IONUŢ-ADRIAN, constituită special pentru acesta și IFTENI (fost Eftime) ION de către inculpatul  KISS LASZLO GYORGY  pentru a putea fi reciclat ulterior produsul infracţional.

S-a reţinut faptul că membrii grupului infracţional  au transferat sumele de bani delapidate din patrimoniul SC GEDP SA printr-un circuit financiar, fiind folosite ca documente justificative o serie de contracte de prestări servicii și de împrumut care nu au avut la bază operaţiuni reale, pentru ca, în final, după efectuarea operațiunilor bancare prin conturile societăților implicate în circuitul evazionist și de spălare a banilor, urmate de retrageri de sume mari de bani în numerar din contul personal al inculpatului EFTIME IONUȚ ADRIAN, deschis la o bancă de pe teritoriul României, cu justificarea – cheltuieli personale, și integrarea lor ulterioară în circuitul economic legal, s-a urmărit și realizat disimularea adevăratei naturi a provenienței, circulației și a dreptului de dispoziție cu privire la sumele de bani și dobândirea de substanțiale foloase materiale necuvenite, beneficiarii acestora cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Din structura grupului infracţional organizat a făcut parte şi inculpatul KISS LASZLO-GYŐRGY, persoană care a sprijinit activitatea grupului.

Astfel, membrii grupului au acţionat într-un mod coordonat, în perioada decembrie 2009 – august 2010, pentru îndeplinirea scopului final, respectiv însuşirea de bunuri din patrimoniul SC GEDP SA, prin delapidarea acestei persoane juridice.

În ceea ce privește infracțiunea de delapidare, scopul grupului a fost atins prin scoaterea frauduloasă din patrimoniul SC GEDP SA a sumei totale de 2.090.392,33 lei  și însuşirea din acest cuantum de către inculpatul EFTIME IONUŢ-ADRIAN a sumei de 463.793 euro, prin retrageri de numerar și plăți cu cardul  către diferiți comercianți, în sumă de 14.446 euro și transferuri bancare, în sumă de 449.347 euro, direcționate către contul său personal, urmate de retrageri de numerar.

Concomitent cu săvârșirea infracțiunii de delapidare, membrii grupului infracțional organizat au săvârșit și infracțiunea de evaziune fiscală, realizată în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin înregistrarea în documentele contabile ale SC GEDP SA și declararea subsecventă către organele fiscale, prin declarațiile fiscale depuse (documente legale), achiziții de servicii fictive  (operațiuni care nu au avut la bază operațiuni reale, ce nu au corespuns realității faptice și juridice) de la societatea SC WOLF TANARG DISTRIBUŢIE SRL, fiind prejudiciat bugetul general consolidat al statului cu suma de 404.192,21 lei , prin obținerea de către SC GEDP SA a unui drept nelegal de deducere a TVA de plată și diminuarea bazei impozabile și a impozitului pe profit datorat bugetului de stat pentru achizițiile fictive înregistrate și declarate (334.777,14 lei reprezentând TVA nedeductibilă fiscal, iar suma de 69.415,07 lei reprezentând impozit pe profit).

Totodată, s-a reţinut faptul că, din dispoziția inculpatului IFTENI (fost EFTIME) ION, în cursul anului 2010, SC GEDP SA a încheiat mai multe contracte de prestări servicii fictive cu SC WOLF TANARG DISTRIBUŢIE SRL (entitate de tip paravan/fantomă, care nu a avut niciodată angajați, care nu a desfășurat activitate la sediul social declarat și nu a posedat mijloacele tehnice și avizele necesare desfăşurării activităţilor cuprinse în facturile fiscale emise), în baza cărora SC GEDP SA a efectuat către aceasta din urmă plăţi în valoare totală de 2.090.392,33 lei (unele dintre plăți, efectuate în numerar, în cuantum de 30.000 lei, nu au putut fi asociate vreunui contract încheiat între cele două societăți).

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost  înaintat spre competentă soluţionare  Tribunalului Bucureşti”.

 
 
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version