Judecarea pe fond a procesului în care Elena Udrea, fost ministru al Turismului, este acuzată de două fapte de instigare la luare de mită şi cinci fapte de spălare a banilor în finanțarea campaniei electorale a fostului președinte Traisn Băsescu, fost amânată de Curtea de Apel București (CAB), pe motiv că inculpata are Covid-19.

„Doamna Udrea doreşte să fie prezentă, dar i-ar pune în pericol pe toţi”, a spus avocatul Veronel Rădulescu.

În acelaşi dosar, trimis în judecată de DNA în urmă cu 3 ani și jumătate, în  iulie 2017, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

Totodată, jurnalistul Dan Andronic este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campanie.

“Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă”, arată DNA.

Udrea a primit o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul “Gala Bute”, însă pedeapsa a fost anulată, după ce Curtea Constituţională a stabilit nelegalitatea completurilor de la Instanţa supremă.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version