Medicul Virgil Musta, care a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupție, este vizat și de comiterea infracțiunii de conflict de interese, potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Așa se întâmplă când șefii de secție folosesc spitalele pentru propriile afaceri.

În prezent şef al Secţiei Boli Infecţioase II în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara,Musta este judecat pentru că a folosit resursele acestei unități medicale pentru a prelucra teste COVID-19 în beneficiul clinicii sale private.

Acum, potrivit unui comunicat al ANI transmis luni, „la data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia Virgil Musta şi fratele acestuia deţin calitatea de asociat şi funcţia de medic primar, iar soţia lui este medic specialist a încheiat un contract de prestări servicii medicale şi actele adiţionale aferente cu spitalul în cadrul căruia Musta exercită funcţia de şef secţie, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din acelaşi act normati”v.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version