Ministrul Justiției, Florin Iordache, a pregătit proiectul grațierii și îl va prezenta premierului Sorin Grindeanu, pentru a fi luat în discuție în ședința Guvernului.

Florin Iordache 1

“Trebuie să luăm o decizie la nivelul Guvernului. La plecarea de la CSM mă voi întâlni cu prim-ministrul. (…) Amnistie, din punctul meu de vedere, nu trebuie luată în vedere, dar graţierea este susţinută de asociaţiile profesionale, pentru că este un atribut al fiecărui stat în materie penală pentru un astfel de act de clemenţă. Dar bineînțeles, cu eliminarea faptelor de corupție. Îl voi prezenta în Guvern, pentru că decizia acolo va fi”, a declarat Iordache, marți dimineață, la intrarea în sediul CSM.

 

În timp ce asociaţiile de magistraţi au apreciat că pentru o eventuală lege a graţierii este necesară o dezbaterea publică, șefii marilor parchete – Laura codruța Kovesi (DNA), Daniel Horodniceanu (DIICOT) şi Augustin Lazăr (Parchetul General) s-au pronunţat împotriva unei astfel de legi.

Decizia finală va fi însă în Parlament, unde proiectul legii poate fi modificat exact pe placul corupților.

Ministrul a argumentat că “în România, gradul de ocupare în penitenciare este de 150% – avem 19.000 de locuri și 27.000 de deținuți, cu 8.500 mai mulți. În străinătate mai avem 11.000 de deținuți, iar dacă îi aducem în țară, gradul de încărcare va fi de 200%”.

Iordache a mai declarat că este necesară “accelerarea” legilor justiţiei care sunt în dezbatere la CSM, printre care şi legea privind răspunderea magistraţilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version