Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind neconstituţionalitatea legii prin care Parlamentul a modificat Legea 9/1991 privind înfiinţarea Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO).


Potrivit şefului statului, este neclară atribuţia IRDO de „menţinere şi funcţionare a unui centru de documentare şi consultare, conţinând texte de convenţii internaţionale, legi, documente, studii şi publicaţii referitoare la drepturile omului, precum şi oferirea de consultanţă specializată în domeniu”.

„Pe lângă modul lacunar de reglementare, care nu precizează în mod explicit ce forme îmbracă această consultanţă, respectiv ce anume activităţi concrete implică din partea IRDO, apreciem că oferirea de consultanţă specializată în domeniul drepturilor omului reprezintă o formă de consultanţă juridică ce intră în contradicţie atât cu Legea nr. 51/1995, cât şi cu jurisprudenţa amintită a Curţii Constituţionale”, se mai menţionează în sesizare.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version