Fostul baron local al PSD, Nicuşor Constantinescu, a fost condamnat la închisoare cu executare în al patrulea dosar de corupție instrumentat de procurorii DNA Constanța.

Astfel, magistraţii Tribunalului Constanţa i-au aplicat, miercuri, o pedeapsă de 4 ani de închisoare, cu executare, plus interzicerea unor drepturi pentru o durată de 5 ani, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa este acuzat de de abuz în serviciu, în formă continuată.

De asemenea, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de Judeţul Constanţa şi CJ Constanţa şi îl obligă pe Constantinescu la plata a peste un milion de lei, drept despăgubiri civile.

Judecătorii au dispus luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale acestuia, până la concurenţa sumei reţinută drept prejudiciu.

Nicuşor Constantinescu este încarcerat, în prezent, la Penitenciarul Poarta Albă. El a fost condamnat definitiv la câte 5 ani de închisoare în dosarele Centrului Militar Zonal și al retrocedării ilegale a plajelor (Radu Mazăre a “încasat” 9 ani cu executare), iar condamnările i-au fost cumulate la 7 ani și 3 luni. 

Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare! Nicușor Constantinescu și Borcea, câte 5 ani

Totodată, el este condamnat în primă instanță la 8 ani de închisoare, pentru 9 infracțiuni de conflict de interese, dintre care cinci în formă continuată, de 3 infracțiuni de abuz în serviciu, dintre care două în formă continuată, și de constituirea unui grup infracțional organizat.

Nicușor Constantinescu a mai luat 8 ani de închisoare. Producătorul general al TVR riscă să ajungă și el după gratii

Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată, în total, în 9 dosare penale, ultimul din luna iunie 2018, pentru abuz în serviciu.

Însă anchetatorii au “pe țeavă” alte două dosare de corupție împotriva lui.

Nicuşor Constantinescu, audiat la DNA Constanța în alte două dosare de corupție
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version