Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis, marţi, să-l plaseze sub control judiciar pe fostul premier Victor Ponta, într-un nou dosar penal.

ponta profil

Este vorba despre dosarul în care Ponta este acuzat de folosirea influenţei ori a autorităţii pentru a obţine foloase necuvenite, dar şi de complicitate la spălare de bani.

Conform procurorilor DNA, în 2012, Ponta ar fi primit 220.000 de euro de la afaceristul Sebastian Ghiţă pentru a-l plasa pe acesta pe listele Partidului Social Democrat la alegerile parlamentare.

De banii respectivi, Ponta a obţinut venirea în România a fostului premier britanic Tony Blair şi astfel şi-a asigurat, în mod ilegal, capital electoral, respectiv foloase necuvenite.

Însă atât Ponta, cât şi alte personaje vizate de dosar în mod direct sau indirect consideră că scenariul imaginat de procurorii DNA nu este corect.

Astfel că fostul premier a decis să conteste, în mod oficial, măsura controlului judiciar. Ponta a depus o plângere în acest sens la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar aceasta va fi judecată vineri.

Ponta a recurs la acest gest şi pentru că noul Cod de conduită al PSD-ului arată că cei aflaţi sub control judiciar nu pot candida la alegerile parlamentare. Deci decizia procurorilor de marţi l-ar împiedica să se implice în alegerile din decembrie.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version