La un an de la tragedia din Club Colectiv, procurorii militari ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă trimiterea în judecată a celor doi ofiţeri ISU acuzaţi că nu au întreprins demersurile necesare pentru înregistrarea Clubului Colectiv în evidenţa ISU.

sursa foto: evz.ro
sursa foto: evz.ro

Antonina Radu şi Petrică George Matei, cei doi foşti ofiţeri-inspectori cu gradul de căpitan, sunt acuzaţi de abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei şi au fost trimişi în judecată în stare de libertate.

Conform procurorilor DNA, “în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică, în calitate de ofiţeri inspectori în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat faptul că Clubul Colectiv din Bucureşti (care până la data de 06.10.2014 a funcţionat ca persoana juridică S.C. Music Hall S.R.L., Bucureşti, iar după această dată ca persoana juridică S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti) desfăşura activităţi specifice unui club fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Concret, cei doi inculpaţi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere. Astfel, a fost cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta Clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 – 30.10.2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Conduita celor doi inculpaţi a condus la:

– crearea unui prejudiciu de 12.156,42 lei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – I.S.U. Bucureşti Ilfov (reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului de la data de 30.10.2015, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie),

– obţinerea unui folos necuvenit în sumă de 62.298 lei pentru S.C. Colectiv Club S.R.L. Bucureşti (reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcţionării până la data tragediei).

De menţionat este faptul că, deşi au făcut mai multe deplasări la Clubul Colectiv, inculpaţii Radu Antonina şi Matei George Petrică nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate comercială să fie luată în evidenţă de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Mai mult, în aceeaşi calitate şi cu bună ştiinţă, cei doi inculpaţi, fiind în timpul serviciului şi contrar atribuţiilor de serviciu, au întocmit în numele S.C. Colectiv Club S.R.L. şi pentru aceasta, mai multe documente referitoare la protecţia împotriva incendiilor, respectiv plan de evacuare a persoanelor/bunurilor în caz de incendiu, dispoziţie privind organizarea apărării împotriva incendiilor, dispoziţii de apărare împotriva incendiilor, fiţe individuale de instructaj în domeniul situaţiilor de urgenţă şi au instruit angajaţii societăţii în cauză pe linia securităţii la incendiu.

Până în acest moment, în cauză s-au constituit părţi civile un număr de 248 persoane care au formulat pretenţii civile ce se ridică la sumele de 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei.

În cauză, s-a procedat la introducerea în calitate de parte responsabilă civilmente a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Procurorii militari au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar distinct care are ca obiect, printre altele, modalitatea în care au fost încheiate mai multe contracte de sponsorizare la nivelul I.G.S.U., în legătură cu care există suspiciunea rezonabilă că au fost încălcate actele normative în vigoare cu privire la acest gen de activitate.

În cauză, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a două imobile ce aparţin inculpaţilor Radu Antonia şi Matei George Petrică”.

Ţinând cont de funcţiile ocupate de cei doi inculpaţi în momentul producerii tragediei, dosarul va fi judecat de magistraţii de la Tribunalul Militar Bucureşti.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version