Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Coaliția a amânat din nou anunțarea candidatului comun la fotoliul de primar al Capitalei / Acesta este medicul Cătălin Cârstoiu, potrivit unor surse politice / Tatăl lui Cârstoiu a fost prefect FSN de Argeș în 1990 și deputat PD în două mandate (1996-2004), apoi din nou prefect și subprefect /

Breaking News:

Patronii Colectiv, cei 2 pompieri ai ISU și pirotehniștii, condamnaţi definitiv la închisoare

Patronii clubului Colectiv și cei doi pompieri ai ISU București care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI au fost condamnaţi definitiv la închisoare, joi, de judecătorii Curții de Apel București (CAB).  Primarul Piedone are cea mai mică pedeapsă: 4 ani de detenție.

Iată pedepsele dispuse de judecători celor trei patroni ai clubului Colectiv, după 7 ani și jumătate de la tragedia în urma căreia au murit 65 de oameni:

Paul Gancea – 6 ani şi 4 luni de închisoare;

Costin Mincu – 8 ani de închisoare;

Alin George Anastasescu – 11 ani şi 8 luni de închisoare.

Pompierii George Matei şi Antonina Radu – câte 8 ani şi 8 luni închisoare.

Pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise – fiecare 6 ani şi 10 luni.

Cristian Niţă, director al firmei de artificii – 2 ani şi 6 luni cu suspendare, plus efectuarea a 80 de zile muncă în folosul comunităţii în cadrul Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA sau în cadrul ADP sector 1 Bucureşti.

Cele trei funcţionare de la Primăria Sectorului 4 implicate în acest caz au fost achitate. Este vorba de Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale; Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior; Ramona Sandra Moţoc, referent superior. Acestea primiseră la instanţa de fond pedepse între trei ani cu suspendare şi 8 ani cu executare.

Instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva Danielei Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, după ce aceasta a decedat.

Firmele SC Colectiv Club SRL şi Golden Ideas Fireworks Artists trebuie să plătească fiecare o amendă penală de 47.000 lei.

Piedone merge la închisoare! Condamnat definitiv la 4 ani în dosarul „Colectiv”. Și mai are unul!

Fapte

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015″.

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu “nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL”.

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone a fost acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.

Conform DNA, în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU Antonina Radu şi George Matei, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Anchetatorii arată că, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej, şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

27 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv