Forumul Judecătorilor transmite, marți, că peste 1.000 de procurori şi judecători nu sunt de acord să li se acorde „superimunităţi”, așa cum prevede amendamentul la proiectul legii de desființare a Secției speciale de anchetare a magistraților.

Amendamentul, depus de deputatul minorităţilor naţionale, Ionel Stancu, și acceptat, joi, de Comisia jurădică a Camerei Deputaților, prevede că aceștia pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM. 

Iată precizările din memorandumul Forumului Judecătorilor:

„Peste 1.000 de judecători şi procurori susţin memoriul „Magistratura curată nu are nevoie de filtre de impunitate!”, prin care atrag atenţia că introducerea obligaţiei ca magistraţii să poată fi trimişi în judecată, pentru anumite infracţiuni, în special cele de corupţie, numai cu încuviinţarea Secţiilor din CSM constituie un „filtru” neconstituţional.

Aşa-numitele „garanţii” care însoţesc proiectul legii de desfiinţare a SIIJ, conform raportului adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, sunt inacceptabile într-un stat de drept. Condiţionarea trimiterii în judecată a judecătorilor şi a procurorilor, pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, în special cele de corupţie, de încuviinţarea Consiliului Superior al Magistraturii constituie un ‘filtru’ neconstituţional şi scade încrederea publică în actul de justiţie, deoarece riscă să fie percepută ca o ‘garanţie a impunităţii’ magistraţilor suspectaţi de corupţie sau ca o ‘superimunitate.

Crearea unui corp de magistraţi incoruptibili, oneşti şi profesionişti exclude acordarea unor astfel de imunităţi de care niciun cetăţean obişnuit nu se „bucură”.

Conform art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege„, magistraţii neputând fi situaţi deasupra cetăţenilor obişnuiţi. Mai mult, în acest fel se deschide calea spre crearea de privilegii şi pentru alte categorii sociale.

Încuviinţarea prealabilă din partea unui organ administrativ este incompatibilă cu valorile statului de drept”, deoarece reprezintă un privilegiu inadmisibil şi un filtru pentru ca magistraţii să nu poată fi anchetaţi penal, ceea ce va asigura impunitate, fapt de neconceput în societăţi democratice stabile.

De asemenea, această încuviinţare este contrară principiului independenţei justiţiei, deoarece justiţia este înfăptuită doar de instanţele de judecată, nu şi de Consiliul Superior al Magistraturii, care este un organ administrativ şi are rolul de instanţă de judecată doar în domeniul răspunderii disciplinare.

Nu se poate susţine sub nicio formă necesitatea implicării directe, nemijlocite, a unor organe administrative, cu atribuţii extrajudiciare, de tipul secţiei pentru judecători/procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în activitatea obişnuită a unui procuror, sub forma încuviinţării trimiterii în judecată a judecătorilor, respectiv a procurorilor cercetaţi penal.

Pentru verificarea legalităţii rechizitoriilor, Codul de procedură penală a prevăzut etapa camerei preliminare.

Încuviinţând trimiterile în judecată, ambele secţii ale CSM ar deveni un fel de “superiori ierarhici ai procurorilor de caz”, ceea ce ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituţia României. “Potrivit normei constituţionale, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, dar acest control ierarhic se efectuează exclusiv în cadrul Ministerului Public, de către procurori ierarhic superiori, iar nu de organe administrative din afara Ministerului Public.

Mai mult, în memorandum se afirmă că limitarea încuviinţării prealabile la infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei, de corupţie şi de serviciu ori a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie este inexplicabilă şi se poate crede că scopul este acela de control al anchetelor privind corupţia din magistratură, fiind practic un filtru propus doar pentru magistraţii suspectaţi de corupţie, care trebuie protejaţi de un organ administrativ, înainte ca o instanţă de judecată independentă să pronunţe o soluţie prin care să constate vinovăţia sau nevinovăţia magistratului anchetat.

Magistraţii solicită parlamentarilor de bună credinţă să nu voteze proiectul de lege în forma adoptată de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor.

Susţinem obiectivul declarat al proiectului de lege, respectiv desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, obiectiv pe care sperăm ca puterea legislativă să îl îndeplinească în cel mai scurt timp. Cu toate acestea, modificările operate în comisia juridică a Camerei Deputaţilor pot sabota lupta anticorupţie în egală măsură ca existenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie”.

De asemenea, semnatarii solicită preşedintelui Camerei Deputaţilor să sesizeze urgent” Comisia de la Veneţia şi GRECO cu privire la acest proiect legislativ.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version