Miercuri seara, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant doi tineri în vârstă de 19, respectiv 24 de ani, imediat după săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 9, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat pe o stradă din Sectorul 2 un autoturism înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa în trafic fără a respecta marcajele rutiere şi de semaforizare.

Deşi poliţiştii au executat semnalele regulamentare de oprire a autoturismului, conducătorul auto nu s-a conformat şi a încercat să fugă, procedându-se la urmărirea lui. După căteva minute s-a reuşit blocarea maşinii în trafic.

Astfel, au fost identificaţi cei doi ocupanţi care au încercat să-şi asigure scăparea prin fugă, respectiv conducătorul auto, un tânăr de 24 ani, precum şi celălalt pasager de 19 ani, fiind conduşi la sediul subunităţii pentru audieri.

În urma cercetărilor efectuate s-a reţinut în sarcina acestora că tânărul de 19 ani, profitând de faptul că este angajat la un service auto şi avea acces la cheia originală de contact, ar fi sustras autoturismul menţionat mai sus, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.

El a condus autoturismul respectiv pe drumurile publice fără a avea permis de conducere, iar în jurul orei 23.30 l-ar fi încredinţat bărbatului de 24 de ani, pentru a-l conduce, în condiţiile în care acesta din urmă era sub influenţa alcoolului şi avea suspendat dreptul de a conduce.

Cercetările sunt continuate cu tânărul de 19 ani sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, celălalt bărbat fiind cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, ambii în stare de reţinere.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version