Fostul premier Victor Ponta a ajuns, marţi dimineaţa, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ponta urmează să fie audiat de magistraţi în dosarul “Blair”, dosar în care fostul premier a depus o contestaţie la măsura controlului judiciar.
Fostul premier a refuzat să dea declaraţii la intrarea în sediul ÎCCJ, dar apropiaţii susţin că acesta vrea să scape de constrângerile controlului judiciar pentru a se implica în mod corespunzător în campania pentru alegerile parlamentare.
În acest dosar, Ponta este acuzat de complicitate la spălare de bani şi de folosirea influenţei. Fostul premier este acuzat că a încasat o şpagă de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă, în 2012, pentru a-l trece pe acesta pe listele PSD la alegerile parlamentare.
De banii respectivi, Ponta a obţinut “foloase necuvenite”, respectiv l-a adus în România pe fostul premier britanic Tony Blair pentru a susţine o conferinţă şi a-i asigura lui Ponta capital electoral nejustificat.