Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie anunţă reţinerea pentru 24 de ore a avocatului Dan Florin Drugă, prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii “Petre Andrei” din Iaşi.
Drugă, care este titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului şi Drept Penal, a fost reţinut pentru luare de mită, în timp ce Dan Melinte, un alt suspect implicat în acest dosar, a fost reţinut pentru complicitate la luare de mită.
Conform procurorilor DNA, “în perioada decembrie 2015 – 3 iunie 2016, inculpatul Drugă Dan – Florin, în calitate de prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi şi titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului şi Drept Penal, prin intermediul inculpatului Melinte Dan, a pretins de la un student suma de 18.900 lei în vederea înscrierii în anul al 3-lea de studii, la unitatea de învăţământ respectivă. Înscrierea studentului urma să se realizeze în condiţiile în care acesta din urmă nu a susţinut în fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii şi nu a achitat taxele de şcolarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi. În acest context, la data de 06 iunie 2016, inculpatul Drugă Dan – Florin a primit cu titlu de mită, de la studentul respectiv, suma de 19.000 lei din care, pentru „ajutorul” acordat, a remis ulterior inculpatului Melinte Dan 3.500 lei. În împrejurarea în care inculpaţii au primit suma de bani de la student, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante”.
În cursul zilei de marţi, cei doi suspecţi vor fi prezentaţi magistraţilor Curţii de Apel Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.