Radu Budeanu și-a recunoscut vinovăția și a fost condamnat, miercuri, la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la trafic de influenţă în dosarul Hidroelectrica.

Tribunalul Bucureşti a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe care Budeanu l-a încheiat cu Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Procurorii l-au trimis în judecată într-un dosar disjuns din cauza Hidroelectrica

„Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de DNA cu inculpatul Radu Ioan Budeanu. Condamnă pe inculpatul Radu Ioan Budeanu la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă. Suspendă condiţionat executarea pedepsei de 2 ani de închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani. Cu drept de apel”, se arată în minuta deciziei.

„În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în vara – toamna anului 2011, inculpatul i-ar fi transmis ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată promisiunea unui om de afaceri (Bogdan Buzăianu – n.r.) de a-i oferi suma de 5.000.000 de dolari pentru ca demnitarul să-şi exercite influenţa în vederea menţinerii, în parametrii deja negociaţi (preţ şi cantitate de energie furnizată), a contractelor încheiate de firmele omului de afaceri cu SC Hidroelectrica SA”, a explicat DNA.

Conform procurorilor, în acelaşi context, în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012, Radu Budeanu, printr-un intermediar, ar fi predat fostului ministru suma de 3.800.000 dolari, pusă la dispoziţie de omul de afaceri.

În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

„Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar şi o creanţă de 900.000 de euro; creanţa reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terţ şi care era garantată cu părţi sociale ale unei societăţi comerciale care deţinea două publicaţii”, susţineau procurorii.

Anchetatorii mai arătau că, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanţei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinţă şi puterea de a influenţa activitatea societăţii cu activitate media, Udrea a preluat această creanţă de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparţinând unei cunoştinţe.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version