Fostul președinte al Federației de Box, Rudel Obreja, nu se aștepta să rămână cu condamnarea de 5 ani de închisoare pronunțată deja în iunie 2018 și din care apucase să execute câteva luni, până când o decizie a Curții Constituționale a aruncat în aer sentința și a suspendat executarea pedepsei până la rejudecarea dosarului.

„Îmi pregătesc bagajul, o să anunț că mă voi preda în vreo oră-două. Nu mă așteptam deloc la această decizie” a declarat Obreja.

„Asta e, ferească Dumnezeu de mai rău”, a adăugat el.

Udrea a ieșit din țară pe la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, joi dimineață, fără a avea vreo interdicție.

Elena Udrea, dată în urmărire: A părăsit din nou țara și scapă de 6 ani de închisoare

După doar câteva ore, a venit de la ÎCCJ pronunțarea sentinței definitive. Udrea rămâne cu condamnarea de 6 ani de închisoare pentru luare de mită și abuz în serviciu. 

Udrea rămâne cu condamnarea de 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, după 7 ani de proces și fuga în Costa Rica
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version