Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu, Gheorghe Pogea și Mihai Tănăsescu, au fost înștiințați, miercuri, de procurorii DIICOT, că sunt urmăriți penal pentru constituire de grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare în dosarul Rompetrol II.

sursă foto: cursdeguvernare.ro
sursă foto cursdeguvernarero

Printr-o ordonanță din 7 iunie, anchetatorii au dispus extinderea și începerea urmăririi penale față de cei patru suspecți “iar prin ordonanțele din data de 17.06.2016 s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale suspecților”, precizează DIICOT.

Președintele Klaus Iohannis a aprobat, în 31 mai, cererile de urmărire penală pentru cei patru foști miniștri în dosarul Rompetrol II.

Astăzi au fost citați să se prezinte la sediul DIICOT pentru a da cu subsemnatul.

DIP: Mi-au prejudiciat imaginea

Dan Ioan Popescu le-a declarat jurnaliștilor, la ieșire, că dosarul are “vreo 3.000 de volume”, ceea ce ar însemna “peste un milion de pagini”. “Îl voi consulta și după aceea voi da declarații (procurorilor – n.r.)”, a adăugat el, acuzând că anchetatorii i-au rejudiciat imaginea.

“Am fost și sunt un om corect, care a respectat legea în totalitate. Am o imagine nu numai internă, ci și externă. Am o serie de relații externe și nu-mi convine acest mod de lucru. Remarc însă corectitudinea procurorului de caz, care mi-a permis să studiez dosarul. (…) Dosarul este mult mai amplu, am înțeles acum. (…) Eu am fost implicat în această situație prin decizia politică dintr-o ședință de guvern. Din acea ședință de guvern a rezultat o ordonanță de urgență ce a fost aprobată de Parlament, promulgată legea, aprobată de Fondul Monetar, Banca Mondială, Comisia Europeană”, a precizat Dan Ioan Popescu.

“N-am discutat niciodată cu Patriciu acest subiect”

El susține că nu era prieten cu Dinu Patriciu și că nu a discutat niciodată cu el despre acest subiect.

Despre ordonanța de urgență, Dan Ioan Popescu a spus că “a fost dată pentru un agent economic care între timp a plătit 10 miliarde de euro la bugetul de stat, care asigură 7.000 de locuri de muncă și care și-a îndeplinit toate obligațiile”.

“A fost luată o decizie politică vizavi de un agent economic, nu de o persoană, care avea o anumită datorie. (…) Acea datorie există în continuare. Din acea datorie s-au recuperat, din informațiile pe care le am, circa două sute și ceva de milioane până în prezent. (…) Începând cu 2003 s-au plătit 25 milioane în fiecare an dobândă la obligațiuni”, a insistat Dan Ioan Popescu.

Șeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, declara recent că dosarul Rompetrol II ocupă întreg subsolul sediului central din București al instituției.

Pe de altă parte, Traian Băsescu a declarat în câteva rânduri că “nimeni nu o săscape” dintre cei care au făcut ilegalități. “Mai devreme sau mai târziu vor plăti”, a avertizat el.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version