Cei aproximativ 100 de magistrați ai Secțiilor Unite din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis, joi seară, ce complet de 5 îl judecă pe Dragnea.

Astfel, chiar dacă nu au administrat nicio probă, completurile de 5 judecători trase la sorți în 13 decembrie 2018 vor da sentințele definitive în dosarele care au intrat la sfârşitul lui 2018 pe rolul lor.
 

Practic, Secțiile Unite ale ÎCCJ mențin decizia luată de CSM la finalul anului trecut, însă trebuiau să ia în discuție solicitarea judecătorului Iulian Dragomir, care a sesizat că trebuie schimbată jurisprudența. Aceasta după ce, până acum, dosarele în care nu se administra nicio probă până la finalul anului treceau automat la completurile trase la sorți anul viitor.

“Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Completul de 5 judecători în materie penală şi Secţia penală privind schimbarea jurisprudentei existente la nivelul Completurilor de 5 judecători în materie penală, sub aspectul interpretării şi aplicării principiului continuităţii completului de judecată, subsumat regulii anualităţii ce guvernează activitatea acestor formaţiuni de judecată. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2019. Cu opinie separată, în sensul respingerii excepţiei de inadmisibilitate şi soluţionării pe fond a sesizărilor formulate”, se arată în decizia Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, luată joi seară. 

Miza este foarte mare, deoarece la completurile de 5 sunt judecați  judecați politicieni de rang înalt, precum președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier Victor Ponta și afaceristul Sebastian Ghiță, fost deputat PSD. 

În urma tragerii la sorți din decembrie, pe rolul Completului 2 de 5 judecători se află dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajările fictive la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman.

 
Completul este format din judecătoarele: Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica.
 
author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version