Luni, la Curtea de Apel București, s-a judecat un nou termen din dosarul în care Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, din București, este acuzat de luare de mită și delapidare.

sursa foto romaniatv.net

Secureanu se află de aproximativ șapte luni în arest preventiv și a fost trimis în judecată pe 15 mai de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.

Luni, la CAB, Secureanu a anunțat public că își recunoaște faptele și le regretă. Mai mult, fostul director al Spitalului Malaxa, din București, a anunțat că este dispus să-și vândă un imobil pentru a acoperi prejudiciul de aproape 10 milioane de lei.

“Vă aduc la cunoștință că regret faptele care mi se impută și le recunosc. La ultima întrevedere cu procurorii, am recunosc absolut toate acuzațiile care mi-au fost aduse. Mărturia mea oscilantă din timpul urmăririi penale s-a datorat faptului că doream să văd mai întâi finalizate expertizele efectuate în dosar. Am recunoscut toate faptele, pe care le regret. Rugămintea mea este să îmi schimbați măsura preventivă. Am probleme pulmonare și acestea pot fi tratate doar în instituțiile spitalicești. Am o lucrare de stomatologie care a rămas neterminată și ar putea duce la septicemie. Vreau să vă aduc la cunoștință că doresc să acopăr din prejudiciu. Am un vecin are dorește să achiziționeze un imobil pe care îl dețin. Vreau să îmi manifest intenția de a acoperi o parte din prejudiciu, pentru a demonstra buna mea credință față de faptele comise”, a spus Secureanu în sala de judecată.

Secureanu speră ca prin acțiunile sale să scape și cu o condamnare cu suspendare.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version