Senatorul PNL Vergil Chițac, amiral în rezervă, s-a ales cu dosar penal, după ce a infectat mai multe persoane cu noul coronavirus și a determinat izolarea premierului Ludovic Orban la Vila Lac 1.

Procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal in rem, pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul senatorului Chiţac.

După ce cazul a fost intens mediatizat, procurorii s-au sesizat din oficiu iar acum urmează să stabilească dacă senatorul şi-a luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea virusului.

„În cursul zilei de astăzi (16 martie – n.r.), procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație, în temeiul art. 292 din Codul de procedură penală, s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, în cauza privind un membru al Senatului României care a participat la mai multe întâlniri oficiale și private ulterior intrării în contact cu o persoană infectată cu virusul Covid-19”, precizează PÎCCJ.

În perioada 17 – 19 februarie, Vergil Chiţac a participat la o reuniune NATO la Bruxelles, iar pe 6 martie Secretariatul general al Adunării NATO a emis un document, în care anunţa participanţii că unul dintre membrii delegaţiei franceze a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Fără a lua în seamă avertismentul, Vergil Chiţac a mers pe 9 martie la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, unde au fost validați candidații partidului la funcțiile de primar sau de președinte de consiliu județean, unde au fost prezenţi aproximativ 100 de liberali, inclusiv premierul Ludovic Orban.

Chiţac susţine că a aflat despre documentul emis de NATO abia în data de 9 martie, iar în aceeaşi zi a contactat un medic, care i-a spus să stea liniştit dacă nu are simptome.

Ulterior, Vergil Chiţac şi alţi trei participanţi la şedinţa BPN au fost testaţi pozitiv cu coronavirus, şi anume deputatul Lucian Heiuş, primarul Devei, Florin Oancea, şi administratorul public al oraşului, Adrian David Nicolae.

De asemenea, premierul Ludovic Orban s-a autoizolat timp de 14 zile, chiar dacă rezultatul testului pe care l-a făcut a ieşit negativ.

Vergil Chiţac se află internat în prezent la Secţia Terapie Intensivă din Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa.

El a refuzat să fie transportat cu izoleta, declarând că acestă procedură este sub demnitatea sa de parlamentar. Gravitatea faptei sale este cu atât mai mare cu cât Chițac este și cadru militar în rezervă, cu grad de amiral. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version