Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion (USR), critică „găselniţa” introdusă de actualul ministru Cătălin Predoiu (PNL) în noul proiect de lege privind desființarea Secției Speciale de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), prin care acesta „ştirbeşte definitiv” competenţa DNA de a ancheta magistraţii corupţi.

Publicăm integral acuzațiile publicate de Stelian Ion pe Facebook:

„Proiectul ministrului Predoiu de desființare a SIIJ știrbește definitiv competența DNA de a ancheta cazurile de corupție în care ar putea fi implicați magistrați. Este ceea ce și-au dorit mereu, de la președintele Iohannis, până la PSD, PNL și UDMR.

Care va fi următorul pas, să ia de la DNA și alte competențe de a ancheta fapte de corupție? Ministrul Predoiu acționează în mod conștient pentru slăbirea DNA și a luptei anticorupție.
 
Președintele Iohannis și coaliția pe care instalat-o la butoane vor magistrați slabi, timorați, care să răspundă comenzilor politice.
Proiectul de desființare a SIIJ prezentat de Predoiu încalcă flagrant una dintre cerințele principale ale rapoartelor MCV și avizele Comisiei de la Veneția, și anume refacerea competențelor parchetelor specializate, DNA și DIICOT.
 
Găselnița lui Predoiu de a trimite dosarele la mai multe parchete din teritoriu, pentru a nu se putea spune că le mută la o altă structură după chipul și asemănarea SIIJ, este ridicolă și nu rezolvă adevărata problemă. Adevărata problemă este slăbirea DNA. Iar faptul că noua structură va avea coordonare și nucleu central arată că, până la urmă, SIIJ nu se desființează, ci se re-înființează. La fel de ridicolă este invocarea modelului organizării Parchetului European pentru a justifica o nouă SIIJ, mutată la Parchetul general.
 
În plus, desemnarea procurorilor de la parchetele de pe lângă Curțile de Apel și cei de la nivel central, de la Parchetul General, de către plenul CSM, nu doar de Secția pentru procurori, va transfera și asupra selecției acestora lipsa de credibilitate și suspiciunile care planează acum asupra CSM, aflat într-o situație de blocaj.
 
În primele săptămâni la minister, Cătălin Predoiu a fost preocupat să câștige liniștea unor magistrați și a unor reprezentanți CSM: a majorat prin ordin salariile din sistem, deși putea să mai aștepte cât timp mai sunt procese pe rol, a asigurat cvorum la ședințele CSM, în ciuda semnalelor de alarmă transmise de câțiva reprezentanți ai CSM privind suspiciuni de nelegalitate la nivelul Consiliului. Este imaginea clară a politicianului gata să tranzacționeze orice pentru liniștea lui și a prietenilor politici.
 
De fapt, ministrul Predoiu a revenit la ceea ce l-a consacrat în mandatul trecut: băiatul de mingi al președintelui Iohannis”.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version