Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, joi, să-l condamne la trei ani de închisoare, cu suspendare, pe generalul Mircea Chelaru, fostul şef al Statului Major General.
Chelaru a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru infracţiunile comise într-un dosar disjuns din cel intitulat “Case pentru generali” şi în care este implicat inclusiv Corneliu Dobriţoiu, fostul ministru al Apărării.
Decizia dată joi este una definitivă. Practic, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au menţinut decizia luată iniţial de colegii lor de la Tribunalul Bucureşti.
Mircea Chelaru are de plătit aproape un milion de lei. 93.000 de lei sunt daunele materiale ce trebuie achitate către MApN, iar peste 850.000 de lei reprezintă foloasele materiale realizate de Chelaru în urma obţinerii locuinţei în mod ilegal.
Vă reamintim că în dosarul “Case pentru generali”, Dobriţoiu şi alţi 10 generali şi colonei, printre care şi Chelaru, sunt acuzaţi că şi-au achiziţionat locuinţele de serviciu în mod ilegal şi la preţuri mult subevaluate.