Tribunalul Prahova a prelungit, luni, măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de SC Asesoft Internaţional, firma controlată de fugarul Sebastian Ghiță și acuzatăde complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor, în formă continuată.

Ghiță fugit în Serbia

”Soluţia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupţiei, astfel cum a fost precizată, şi, în consecinţă: În baza art.493 alin.4 Cod proc. penală, prelungeşte măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de inculpatele persoane juridice S.C. ASESOFT INTERNATIONAL S.A., reprezentată de Petronela-Mădălina Calistru, desemnat de administratorul judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL şi S.C. TEAMNET INTERNATIONAL S.A., reprezentată de Nedelcu Radu Bogdan, desemnat de administratorul special TNI Stock Invest S.R.L., pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 28 martie 2019 până la data de 26 mai 2019 inclusiv”, postată de Tribunalul Prahova pe portalul instanţelor de judecată.

Decizia poate fi contestaţie în termen de 24 de ore.

Amintim că un complet al aceleiaşi instanţe a dispus, în luna martie 2018, într-un dosar din 2014, interdicția intrării în procedura generală a falimentului şi dizolvarea societăţii.

Aceasta, după ce procurorii DNA Ploieşti ceruseră cu un an înainte, Tribunalului Prahova, interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA, firme controlate de fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, care a fugit în Serbia de doi ani și patru luni, pentru a se sustrage rigorilor legii.

Cererea anchetatorilor a fost aprobată, instanţa prelungind ulterior, de mai multe ori, această măsură preventivă. 

Ghiță se afla sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi țara, și risca arestarea preventivă, după ce pierduse imunitatea parlamentară în 19 decembrie 2016 – exact când a pierdut alegerile pentru un nou mandat el fugind din țară. Până atunci, deputații îl salvaseră de arest, prin votul de respingere a solicitării DNA.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version