După 5 ani de la primirea spre judecare a Dosarului Petrotel Lukoil Ploiești cu prejudiciul-record de peste 1,7 miliarde de euro, Tribunalul Prahova – instanța de fond – a dispus, miercuri, achitarea tuturor inculpaților acuzați de evaziune fiscală și spălare de bani.

Sentința vine după ce dosarul să fi fost retrimis de judecător spre refacere, procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de apel Prahova, unde lucra la acea dată Mircea Negulescu, cel care ulterior a venit la DNA Prahova și a fost suspendat din magistratură, în urma conflictului cu clanul Cosma PSD.

Potrivit deciziei Tribunalului Prahova, au fost achitați următorii inculpați:

  • SC Petrotel Lukoil Ploiești, acuzată de spălare de bani
  • SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, acuzată de complicitate la folosirea cu rea credință a creditului societății și complicitate la spălare de bani
  • Andrey Bogdanov, directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești
  • Alexey Voinstev, director general adjunct
  • Olga Kuzina, director general adjunct
  • Dan Dănulescu, director general adjunct
  • Andrei Rață, membru în Consiliul de Administrație al Petrotel Lukoil
  • Dorel Duțu,  contabil-șef .

Prejudiciul estimat de anchetatori este de 7.597.094.338,10 lei, echivalentul a 1.766.766.125,10 euro.

 

Sentința nu e definitivă, ea putând fi atacată de procurori la Curtea de Apel Ploiești.

Dar cum procurorul care a instrumentat dosarul a fost exclus din magistratură…

Dosarul a fost trimis spre judecare în data de 3 august 2015, însă judecătorul l-a returnat după 6 luni Parchetului, pentru refacerea rechizitoriului.

Eroare sau intenţie? Procurorii PCA Ploieşti au primit spre refacere Dosarul Lukoil
Amintim că instrumentarea acestui dosar a iscat un scandal imens, în care a intervenit însuși premierul de atunci Victor Ponta, care i-a intimidat pe procurori cerându-le public ridicarea sechestrului asigurător pus pe conturile Petrotel Lukoil.
 
Minuta instanței:
 
Tip solutie: Achitare
 
Solutia pe scurt:
 
I. Î n baza art. 396 alin.5 rap. la art. 16 alin.1 lit. a Cod de procedură penală, dispune achitarea inculpaţilor:
 
1.Bogdanov Andrey Iurevici, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi spălare a banilor, prev. de art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.
 
2. Raţă Andrei, pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi spălare a banilor, prev. de art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.
 
3. Duţu Dorel, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.
 
4. Vointsev Alexey, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.
 
5. Kuzina Olga, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.
 
6. Dănulescu Dan, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. a din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.
 
7. S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. PLOIEŞTI, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin.1 lit. a din legea 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal.
 
8. LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM OLANDA, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea cu rea credinţă a capitalului societăţii, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 272 alin.1 lit. b din legea 31/1990 republicată şi complicitate la spălare a banilor, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 29 alin.1 lit. a din legea 656/2002, toate cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 38 alin.1 Cod penal.
 
II. În baza art. 397 Cod de procedură penală, ia act că persoana vătămată S.C. PETROTEL LUKOIL S.A. PLOIEŞTI nu a solicitat participarea la procesul penal în calitate de persoană vătămată.
 
Dispune revocarea măsurilor asigurătorii după cum urmează:
 
1. Sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului inc. LUKOIL EUROPE HOLDINGS RESPECTIV asupra unui număr de 176.840.629 acţiuni la o valoare de 2,5 lei/acţiune, în valoare totală de 442.101.572,5 lei.
 
2. Sechestrului asigurător asupra primelor de emisiune deţinute de inc. LUKOIL EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda, acţionar majoritar în cadrul SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, în valoare totală de 1.880.931.388 lei.
 
3. Sechestrului asigurător asupra următoarelor conturi x,yz şi w, deţinute de inc. PETROTEL, LUKOIL SA Ploiesti CUI: 1350659 la ABN AMRO BANK Olanda devenită, ulterior RBS BANK Olanda, precum şi a sumelor ce se vor vira ulterior, până la concurenţa sumei 642.285.263,48 euro, conform Încheierii nr. 411/22.09.2015 a Judecatorului de Camera Preliminara din cadrul Tribunalului Prahova, data in dosarul 5169/105/2015.
 
4. Sechestrului asigurător asupra conturilor x, respectiv y, deţinute de terţul acţionar majoritar al inc. SC PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti, EUROPE HOLDINGS BVATRIUM Olanda la CITY BANK LONDRA, până la concurenţa sumei de 542.262.283,28 euro, conform Încheierii nr. 411/22.09.2015 a Judecatorului de Camera Preliminara din cadrul Tribunalului Prahova, data in dosarul 5169/105/2015.
 
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în sumă de 71.226 lei, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. În baza art. 276 alin.6 Cod de procedură penală, ia act că nu au fost solicitate cheltuieli judiciare de către părţi.
 
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2020.
 
Document: Hotarâre  323/2020  09.12.2020
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version