UPDATE 22.40: Marian Vanghelie a fost reținut de anchetatori și este prezentat judecătorilor, pentru arestare preventivă.

Procurorii DNA au declanșat urmărirea penală față de Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5, pentru constituire de grup infracţional, trafic de influenţă în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, infracțiuni comise de la începutul anului 2018, în calitate de consilier local.

Alături de fostul edil sunt anchetați 21de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local).

Prejudiciul estimat este de peste 256 milioane lei, a informat, joi, DNA. Printre achizițiile supraevaluate se numără patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane și dulciuri, cântare comerciale, măști FFP2 și geluri dezinfectante, potrivit Digi 24.


Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la finele anului 2018, Marian Vanghelie – la data faptelor consilier în cadrul Consiliului local Sector 5, Marian Leonard Petre – la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. – şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane (administratori ai unor societăţi comerciale) şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL (unde acţionar majoritar este Consiliul local sector 5).

„Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc), de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 – 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale”, precizează DNA.

La vârful ierarhiei s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard – directorul general al Economat sector 5, şi un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.

„Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către S.C. Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării. Mai departe, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 (Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret “Ştefan Iordache”, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.)”, indică DNA.

DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori mai mari faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial (capsator plastic mediu – S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziţionat produsul respectiv cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei).

„Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei”, mai precizează procurorii.

Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.

Iată cine sunt „colegii” de infracțiuni ai lui Vanghelie:

  • Marian Leonard Petre, la data faptelor director general al SC Economat Sector 5 SRL, este urmărit penal pentru următoarele infracțiuni:

– abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (57 acte materiale),

– constituire a unui grup infracţional organizat,

– participaţie improprie în formă continuată (17 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave,

– două infracţiuni de luare de mită,

– complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi

– 5 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

  • o rudă a lui Vanghelie, administrator de societate comercială, urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată
  • Marian Ţigănuş, la data faptelor viceprimar Sector 5 Bucureşti, pentru abuz în serviciu în formă continuată (16 acte materiale);
  • Marian Lupaşcu, la data faptelor director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (22 acte materiale);
  • Loredana Ionela Zidărescu, la data faptelor şefa Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
  • Vicenţiu Daniel Antonescu, la data faptelor director general al Administraţiei Domeniului Public sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale);
  • Paul Alexandru Lăzărescu, la data faptei director general al Administraţiei Pieţelor sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale);
  • Valerian Sălăvăstru, la data faptelor director executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (11 acte materiale);
  • Mariana Stoica, la data faptelor director al Centrului Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (17 acte materiale);
  • Nicoleta Isabela Disăgilă, la data faptelor şefa Direcţiei Generale Economice din cadrul Primăriei Sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie în formă continuată (16 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave;
  • Floricica Carmen Rămulescu, la data faptelor director Achiziţii în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, dar şi un administrator de societate comercială, persoană din anturajul primilor doi menţionaţi, pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi favorizarea făptuitorului, constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
  • 5 administratori ai unor societăţi comerciale sunt puşi sub urmărire penală pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
  • un economist în cadrul unei firme – anchetați pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, este urmărit penal;
  • 3administratori de firme sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, unul dintre ei săvârşind infracţiunea în formă continuată.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version