În plină pandemie de COVID, Poliția și Armata închid ochii la autocarele cu cei 1.800 de muncitori români sezonieri „colectați” din toață țara, inclusiv din Suceava – afltă sub carantină totală -, aduși cu autobuzele la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj și înghesuiți în parcarea de lângă aerogară înainte de a fi transportați cu 12 avioane charter în Germania.

Operatorul privat de transport persoane a efectuat cursele rutiere joi dimineața, fără să fie oprit de polițiști sau de militarii care organizează filtre în toată țara și dau amenzi de circa 20 de milioane de lei/zi celor care nu au asupra lor „hârtia” justificativă, care trebuie printată zilnic, datată și semnată.

Toți muncitorii au fost aduși la ora 7.00, deși prima dintre cele 12 avioane charter a plecat la ora 13.00. Un singur om dacă ar fi fost infectat cu coronavirus i-ar putea infecta pe zeci sau sute de „frați de suferință”.

Mii de romani pleaca de la Cluj in Germania

 

Dar aceste „nimicuri” nu interesează autoritățile din Germania, care au nevoie de muncitori să le culeagă sparanghelul și căpșunile. Românii sunt plătiți cu 2.000 de euro/lună, în timp de acasă, în România, Guvernul Orban nu le-a făcut nicio ofertă de a rămâne în țară.

Iar acest lot de 1.800 de români este doar primul dintre cele care vor duce 30.000 de lucrători sezonieri în Germania, din România. La Aeroportul din Iași este aceeași înghesuială, potrivit imaginilor ce curg pe rețelele de socializare.

Prefectul se face că lucrează

Abia după ce presa a difuzat imaginile cu haosul de la aeroport, Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a anunțat, joi seara, că a deschis un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor, în acest caz.

“Urmare a imaginilor şi informaţiilor apărute în spaţiul public privind situaţia de pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj, vă informăm că la nivelul S.R.P.T. Cluj Napoca a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 352 Cod Penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca. În cursul zilei de astăzi, poliţiştii din cadrul S.R.P.T. Cluj Napoca, în temeiul art. 292 Cod de Procedură Penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 Cod Penal, în cauza privind situaţia persoanelor aflate în cursul acestei dimineţi pe Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj. Cauza se află sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca”, se arată într-o informare a IPJ Cluj.

Prefectul – numit politic – Mircea Abrudean a găsit vinovatul: „Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situaţia. I-a adus pe oameni grămadă, în condiţiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la ora 13.00 la 21.00 aproximativ. Intră controlat în aerogară, problema e în exterior. Am trimis jandarmi şi forţe ale poliţiei pentru a-i dispersa. Oamenii au venit în autocare împreună, în avion vor merge tot împreună. Organizarea aparţine unui operator privat, repet, care va fi anchetat pentru modul în care a gestionat acest lucru. Încercăm să luăm măsurile care se pot lua în acest moment”.

Vela i-a dat pe mână lui Bode aeroporturile aflate în fieful baronilor locali

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a emis joi seară Ordonanța Militară nr. 8, în care i-a dat ministrului Transporturilor, Lucian Bode, responsaabilitatea de a aviza orice transport aerian.

DOCUMENT. VIDEO. Ministrul Vela a emis Ordonanța Militară nr. 8, cu noi INTERDICȚII

„Am fost azi martorii unei situații neplăcute la Cluj. Începând de azi, autorităile competente vor aviza orice transport aerian, chiar dacă aeroporturile sunt sub autoritatea autorităților județene”, a anunțat Vela.

Anterior, premierul Ludovic Orban ceruse demiterea managerului aeroportului – printr-o adevărată reglare de conturi -, deși acesta a respectat în incinta aerogării măsurile igienico-sanitare. Astfel, fiecare muncitor a fost strigat la intrarea în aeroport, păstrându-se distanța între persoane la preluarea în interior.

La Aeroportul Iași
Bode controlează transportatorii rutieri de persoane

Ministrul Lucian Bode a dispus, vineri, cercetarea modului în care au fost organizate transporturile rutiere către aeroport din județele de domiciliu ale lucrătorilor sezonieri din România care urmau să zboare de pe Aeroportul din Cluj.

Despre faptul că situația se repetă și la alte aeroporturi din țară, cum este cel din Iași, potrivit imaginilor, ministrul Bode nu a amintit.

Prin intermediul Autorității Rutiere Române (ARR) și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), se va verifica raportarea acestor curse ocazionale efectuate de operatori de transport rutier, precizează MT, într-un comunicat transmis redacției.

„Având în vedere ultimele evenimente petrecute în cursul zilei de 9 aprilie 2020 în legătură cu care  la nivelul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor sunt realizate verificări privind o serie de  aspecte care intră în aria de competență a structurilor din subordinea Ministerului”, ae arată în comunicat.

Iată și celelalte precizări:

„De asemenea, ministrul Lucian Bode a dispus să fie elaborat un Ordin de ministru care să reglementeze procedura  referitoare  la organizarea grupurilor de lucrători sezonieri care pleacă din România spre alte țări.

Este important să existe o trasabilitate clară a întregii proceduri  motiv pentru care au fost cooptați în acest demers reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Afacerilor Externe, precum și ai Ministerului Afacerilor Interne.

Procedura stabilită prin Ordin vine în sprijinul cetățenilor care nu trebuie expuși niciunui risc de infectare, precum și în sprijinul aeroporturilor, care vor avea foarte bine stabilite procedurile de zbor.

Până la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, toate cursele charter vor fi procesate, astfel încât pasagerii aflați pe aeroporturi să poată pleca spre respectivele destinații.

În urma apariției Ordonanței Militare nr. 8  din 9.04.2020, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, prin Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), va aviza/aproba orice transport aerian, chiar și de pe acele aeroporturi aflate în subordinea autorităților județene.

AACR a luat un set de măsuri încă din cursul nopții trecute, existând în acest sens o comunicare cu toate aeroporturile  din țară  referitor la cursele  charter pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state.

Astfel, a fost  stabilit un ghid de acțiuni obligatorii având următoarele coordonate după care să fie organizată activitatea în aeroporturi:

– Aeroporturile trebuie să fie informate de operatorul aeronavei cu privire la zborurile pe care intenționează să le facă. Aeroportul va trebui să confirme că  este de acord cu zborul/zborurile respectiv(e);

– Operatorul de handling (fie că este al aeroportului, fie că este o altă entitate autorizată de AACR) trebuie să confirme că serviciile de handling solicitate se pot realiza cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID 19, adaptate aeroportului în cauză, asigurând astfel protecția pasagerilor procesați, a vizitatorilor și a angajaților aeroportului.

În acest sens  s-a recomandat ca, atunci când este confirmată posibilitatea efectuării unui zbor charter, să fie luată în considerare dublarea timpului necesar pentru prelucrarea pasagerilor și a bagajelor față de timpul normal.

Totodată  s-a făcut solicitarea să existe o monitorizare continuă a  menținerii distanțării sociale în incinta aeroportului și să fie luate  imediat măsuri atunci când se constată  abateri.

Nu în ultimul rând, s-a decis să fie asigurată permanent legătura și coordonarea cu Direcțiile de Sănătate Publică (DSP-urile) locale, pentru orice problemă legată de securitate și protecția sănătății angajaților aeroportului, a pasagerilor și a vizitatorilor”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version