Extrase din informațiile și fotografiile oferite ÎN EXCLUSIVITATE de SECUNDA în 27 ianuarie 2016:
- „Țarul Putin” a cheltuit câteva miliarde de dolari ca să construiască Centrul de Comandă în pântecele Ministerului Apărării.
- Putin și-a înregistrat noul Centru de Comandă sub numele pompos de „Centrul Național de Apărare și Control” (NDCC – prescurtarea rusească).
- Putin afirmă cu emfază că „Pentagonul” Rusiei este mult mai bine fortificat împotriva atacurilor armate decât Pentagonul original.
- NDCC condus de „Ţarul Putin” este un ansamblu de săli ultrasecurizate, situată adânc în subsolurile Ministerului Apărării.
- Ministerul Apărării are 14 etaje, se întinde pe câteva sute de metri pe malul râului Moscova şi este legat de Kremlin printr-un sistem subteran lung de 2 kilometri.
- Amfiteatrul de comandă este de dimensiuni megalomanice, tipic comuniştilor. Practic, este o uriaşă sală de cinema cu două balcoane, dotată cu ecrane imense – 180 de grade de ecran panoramic.
- Parterul Centrului de Comandă este pânza de păianjen a armatei ruse, o pânză virtuală controlată de 120 de calculatoare ultraperformante, operate de militari specializați pe domenii.
În 27 ianuarie 2016, în urmă cu exact 6 ani, am publicat pe SECUNDA un articol plin cu fotografii-document despre Centrul de Comandă al „Țarului Putin”, sub titlul de „Bârlogul Țarului Putin”. În cotextul invaziei lui Putin în Ucraina merită citit ce am publicat în ianuarie 2016.
Atunci am scris următoarele:
„Cu toții ne-am întrebat cum o arăta „bârlogul ursului” sau, mai tehnic spus, Centrul de Comană al Kremlinului. În noul contex al luptei pentru supremaţie izbucnit între ţările membre NATO şi RUSIA, SECUNDA vă satisface curiozitatea firească și vă oferă date tehnice și imagini din interiorul „Pentagonului” Rusiei.”
Și mai scriam:
„După ce veți vedea fotografiile, probabil vă veți întreba de ce a permis președintele Rusiei, Vladimir Putin, ca lumea să ia contact cu Bârlogul Ţarului (…) „Piticul Atomic” a dorit ca, prin difuzarea fotografiilor, a unor date tehnice și clipuri video, toată lumea să-i vadă măreția și să ia aminte!”.
Iar în finalul articolului din ianuarie 2016, punctam:
„Este clar acum pentru toată lumea că Rusia încearcă să-și modernizeze Armata, după decenii de relaxare. Noul drum pornit de „Țarul Putin” începe cu noul Centru de Comandă, care are mai multă putere tehnologică și legislativă decât cel vechi. Este, dacă vreți, o reacție a lui Putin la sancțiunile internaționale cauzate de invadarea Crimeii din 2014, dar și la declinul economic înregistrat de Rusia, generat în primul rând de deprecierea prețului la gaze, dar și la petrol.”
Vă invit să lecturați articolul din 27 ianuarie 2016. În urmă cu 6 ani v-am prezentat prin intermediul FOTOGRAFIILOR și a datelor tehnice noul Centru de Comandă al „Pentagonului” ruşilor, un “cinematograf” militar SF grandios.
Click pentru a citi integral articolul: