Încurajat de oamenii cu nume pe care a reușit să îi aducă în Partidul România Unită, Bogdan Diaconu, președintele PRU, a prins glas.
Astfel, liderul PRU a anunțat, joi, că va face demersurile necesare pentru a obține semnăturile de care are nevoie pentru o moțiune de cenzură împotriva Guvernului.
“Îi invit pe domnii președinți Dragnea și Tăriceanu să lase orgoliile politice de o parte, să nu mai mimeze Opoziția, să demonstreze că sunt de partea românilor și să încurajeze parlamentarii PSD și ALDE să susțină moțiunea de cenzură a PRU”, a afirmat joi, într-o conferință de presă, Bogdan Diaconu.
Liderul PRU este convins că demersul său are susținere din partea lui Victor Ponta, personajul politic pe care l-a tot curtat pentru a prelua șefia PRU, iar Mirel Palada, noul purtător de cuvânt al PRU, este convins că moțiunea de cenzură se va bucura de susținerea parlamentarilor PSD și ALDE.
Alături de Mirel Palada, Bogdan Diaconu a reușit să-i aducă în PRU pe Sebastian Ghiță, Mihai Sturzu sau Cristian Rizea, astfel că formațiunea politică pe care o conduce este cotată cu șanse reale de a bifa voturile de care are nevoie pentru a intra în parlament după alegerile din decembrie.