Un nou proiect scandalos al PSD a fost depus joi la Camera Deputaţilor și prevede că faptele care au determinat conflictul de interese sau starea de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.
Se dorește, astfel, modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
Propunerea legislativă îi aparține lui Cătălin rădulescu și este semnată de 105 parlamentari PSD, Florea Damian (neafiliţi) şi Furic Iarco (minorităţi).
Este, practic, un singur articol, care are următorul cuprins: „Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor”.
Potrivit expunerii de motive, introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate are în vedere faptul că „şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale”.
„De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile”, se mai arată în expunerea de motive.
Tot joi, la Camera Deputaților a fost depus un proiect de lege, semnat de 40 de pesediști, care prevede ca şefii de parchete, precum şi şefii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să fie numiţi şi revocaţi de Senat.
În urmă cu 3 zile, mai mulți parlamentari, printre care și deputata PSD Andreea Cosma, judecată pentru infracțiuni de corupție – la fel ca tată ei, fostul baron de Prahova, Mircea Cosma, condamnat deja în primă instanță la 8 ani de închisoare, și ca fratele ei, fost deputat PSD Vlad Cosma, condamnat la 5 ani – au depus o inițiativă legislativă privind dezincriminarea infracțiunilor de corupţie comise cu obținerea de foloase necuvenite pentru alţii – fapte prevzute în Legea nr. 78/2000.