Traian Băsescu i-a îndemnat pe români miercuri, la depunerea la BEC a listelor cu semnături şi candidați pentru alegerile europarlamentare, “să nu se lase păcăliți de demagogi care își latră patriotismul” – făcând trimitere clară la PNL.
El a precizat că pe lista PMP pentru alegerile europarlamentare se află doar oameni din partid, „fără importuri”.
„Vă spun sub cuvânt de onoare că am avut destui din afara partidului care au spus eu sunt personalitate cunoscută, locul întâi sau doi şi vin cap de listă, au fost refuzaţi în mod categoric. Am spus, am lecţia Preda, am lecţia Siegfried Mureşan, nu avem pe listă decât oameni din PMP, deci este o listă politică fără importuri pentru că partidul ăsta până la urmă chiar are potenţial să dea o listă de 10 oameni foarte bună”, a declarat Traian Băsescu.
Accesta a adăugat că România va fi reprezentată în mod profesionist, dacă va fi în Parlamentul European.
„Vă asigur că România va fi reprezentată profesionist în Parlamentul European dacă eu voi fi acolo. O să am capacitatea să dicut de la egal la egal cu toţi politicienii de vârf ai Europei legat de întrebarea Europa încotro şi am punctele mele de vedere despre asta. O să pot să vorbesc oricând şi cu o voce credibilă despre inechitatea în alocaţia de subvenţii pentru agricultură şi să cer o uniformizare a subvenţiei pentru agricultură pentru că tot discutăm de concurenţă loială în Europa, cum să concureze agricultorul român cu 196 de euro la hectar subvenţie cu agricultorul din Franţa cu 400 de euro la hectar subvenţie”, a mai adăugat acesta.