Marcel Ciolacu aamenință cu proteste Guvernul Cîțu. El anunțat, luni, că PSD ar putea organiza proteste în fiecare judeţ: „Eu, personal, m-am speriat de ce va urma după scumpiri”.
Liderul PSD a arătat că a discutat cu economiştii şi specialiştii din partid, care i-au prezentat „întreg tabloul economic, financiar în acest moment în România”.
Astfdel, el îi încurajează pe români să iasă în stradă pentru salarii, pensii şi alocaţii, care au fost îngheţate, dar şi în urma „celei mai mari explozii de preţuri” produse în ultimii 30 de ani.
„Românii şi-au dat seama cu cine au de-a face şi vor ieşi în stradă şi atunci sub presiunea publică, domnul Iohannis va recunoaşte în sfârşit geşeala pe care a făcut-o numindu-l pe domnul Cîţu prim-ministru şi forţând în spiritul Constituţiei această coaliţie de pierzători. Încurajez oamenii să iasă în stradă. E posibil să facem în fiecare judeţ. Se va lua o decizie, dar categoric se va ajunge la acest demers dacă dl Iohannis nu recunoaşte că a greşit şi să îşi retragă acest Guvern”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că salariile, pensiile şi alocaţiile sunt îngheţate şi, pe de altă parte, este cea mai mare explozie de preţuri din ultimii 30 de ani, total necontrolată şi fără ca Guvernul să vină cu vreo soluţie.
Întrebat dacă protestele vor avea loc după depunerea moţiunii de cenzură sau înainte, Ciolacu a spus că nu s-a răzgândit în privinţa depunerii moţiunii de cenzură, dar deocamdată PSD are doar 204 voturi, astfel că o va depune când va reuși să strângă 234:
„Eu, personal, m-am speriat de ceea ce va urma în România, şi o să vedeţi în lunile de iarnă şi în luna martie, când ajungem să decontăm toate aceste scumpiri care se vor ţine în lanţ şi ce importuri şi ce presiune pe moneda naţională, pe rata de schimb va fi în luna decembrie. Şi atunci am avut o discuţie aplicată, astăzi, pe ceea ce avem. În acest moment, noi strângem 204 voturi. Nu vrem să depunem o moţiune de dragul de a depune o moţiune şi de a face un spectacol politic în jurul acestei moţiuni. Parlamentarii au candidat pe liste de partid, dar aş vrea să amintesc parlamentarilor PNL, UDMR, minorităţi, USR PLUS că primul lucru a fost să fie pe listă de partid, al doilea lucru a fost să primească votul românilor, iar românii în acest moment sunt într-un mare necaz produs de Guvernul domnului Iohannis. Este cazul să gândească singuri (…) şi să vadă că 72% dintre români consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită”.
Preşedintele PSD s-a arătat ferm convins că şi liderii AUR şi-ar dori ca o moţiune de de cenzură să treacă.
“În fiecare sesiune parlamentară avem dreptul de a depune o moţiune de cenzură. Dacă avem semnale că avem suficiente voturi, s-ar putea să o depunem şi mai devreme, înainte de congres (înaintea congreselor PNL şi USR PLUS – n.r.). Dacă nu, o vom depune după. (…) Sau poate românii şi-au dat seama cu cine au de-a face şi vor ieşi în stradă şi atunci, sub presiunea publică, domnul Iohannis va recunoaşte în sfârşit greşeala pe care a făcut-o, numindu-l pe domnul Cîţu prim-ministru şi forţând în spiritul Constituţiei această coaliţie de pierzători”, a precizat Ciolacu.
El a reafirmat că cea mai potrivită propunere pentru funcţia de premier rămâne deputatul Alexandru Rafila, pentru că PSD a câştigat alegerile.
Marcel Ciolacu a motivat că, dacă nu se poate creiona o nouă majoritate, “atunci ne întoarcem la popor, pentru că poporul are dreptate”. Întrebat dacă se referă la alegerile anticipate, el a confirmat: “Da, asta înseamnă”.
“Amintesc cu bucurie de ceea ce spunea preşedintele Klaus Iohannis: “Parlamentul României, în acest moment, nu mai reprezintă voinţa românilor. Deci, trebuie să ne întoarcem la români, să-şi exprime din nou voinţa”. Aşa spunea în martie. Şansele nu sunt infime, depinde de voinţa politică”, a mai declarat liderul social-democrat.