Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a amenințat și el pe autorii scurgerii în presă a proiectelor legilor securității, la o zi după ce a transmis un mesaj similar președintele Klaus Iohannis.

Iohannis ascunde cine a croit noile legi ale securității: „Cineva – și știm cine – a considerat că e bine să le dea pe surse”

Întrebat cum a interpretat declaraţia preşedintelui Iohannis potrivit căreia a fost o eroare scurgerea în presă a acestui pachet de legi, Ciolacu a spus, miercuri, la Parlament: „Cred că cine (a dat informaţia în presă – n.r.) vrem să aflăm cu toţii”.

„Eu aş vrea să ştiu şi cine le-a dat”, a adăugat liderul PSD.

„Le-am văzut și e normal”

Marcel Ciolacu a recunoscut că a văzut pachetul legilor siguranţei naţionale, dar susține că nu le-a discutat în coaliţia de guvernare.

„Am văzut aceste legi şi este normal să fi văzut aceste legi, dar nu am avut o discuţie oficială pe aceste legi în coaliţie”, a afirmat Ciolacu, la Parlament.

„Este posibil să se discute în coaliţie. Până acum nu a fost prins pe ordinea de zi acest lucru. Am înţeles că unele legi sunt în procedura de avizare, altele nu, au fost retrase. Nu este atributul meu”, a mai spus el.

Petiție Declic: „Renunțați la modificările toxice din proiectele privind siguranța națională!”

Ciolacu aşteaptă ca aceste legi să treacă prin Guvern şi ulterior vor fi discutate în comisia parlamentară specială:

„Aşteptăm legile siguranţei naţionale să treacă prin Guvern cu toate avizele. După ce vor veni toate legile siguranţei naţionale, noi – PSD, PNL şi întregul Parlament – suntem pregătiţi, prin comisia specială, să le discutăm. (…) Conţinutul este important după ce avem un conţinut clar, oficial. Nu-mi cereţi din poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor să comentez ce a ieşit pe surse. În momentul în care am legile oficiale trecute prin Guvern cu toate avizele, vă stau la dispoziţie. Oricum, sunt pregătit cu colegii mei să facem toate tabelele comparative cu drepturile care erau în legile siguranţei naţionale în 1991-1992, în oglindă cum sunt văzute serviciile în toată UE, cum este corect, şi pe urmă vom lua decizia”.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version