Premierul Florin Cîţu a dat asigurări, joi, că nu se vor face concedieri în sectorul public, iar cei 1,24 de milioane de bugetari vor primi aceleaşi salarii şi sporuri ca în 2020

„Anul acesta nu este nimeni dat afară, toată lumea îşi primeşte sporurile, îşi primeşte aceleaşi salarii ca în 2020″, a declarat Cîţu, după ce a participat la evenimentul “Performerii anului 2020”, organizat de Bursa de Valori Bucureşti.

Scandalos! TOP 5 SALARII NESIMȚITE din BANI PUBLICI în Vreme de Pandemie

Întrebat despre anunţul sindicatelor, care îl acuză de lipsă de dialog social, privind prelungirea calendarelor de protest, premierul a răspuns:

„Asta fac sindicatele, încearcă să susţină angajaţii, dar, în acelaşi timp, mesajul de fiecare dată pentru sindicalişti şi pentru angajaţii din sectorul bugetar este acelaşi: în 2020, când toată economia trecea prin cea mai mare criză din ultima sută de ani, când în sectorul privat au fost 1,4 milioane de oameni în şomaj tehnic, (…) a trebuit să facem eforturi, oameni care plăteau taxe ca să susţină salariile celor din sectorul public, sectorul public a primit creşterea salarială normală, nu a fost nimeni dat afară”.

Prim-ministrul a remarcat că liderii sindicali sunt aceiaşi de 30 de ani.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version