Premierul Florin Cîțu se află într-un nou conflict cu oamenii liderului PNL, Ludovic Orban, care îi bagă sub nas liste cu persoane pe care să le numească la șefia unor instituții publșice.
De data aceasta, premierul a refuzat schimbarea șefei ANOFM. Mara Mareș, pe care chiar Guvernul Orban a numit-o în funcție, pentru 4 ani.
Luni, la ședința Biroului Executiv, liderul PNL Maramures, Ionel Bogdan, l-a tras la răspundere pe premier de ce se întârzie numirea propusă de organizație la șefia ANOFM, potrivit unor surse politice.
Cîțu le-ar fi spus liberalilor că nu poate valida această propunere, după ce Maria Mareș are un mandat de 4 ani.
Organizaţia PNL Maramureş și-a anunțat public susținerea pentru ca Ludovic Orban să obțină un nou mandat de preşedinte al partidului, la congresul programat să aibă loc în toamnă.
Liderii unor organizații PNL sunt nemulțumiți și de faptul că premierul „întârzie nepermis de mult” numirile secretarilor de stat și șefilor de agenții.
Florin Cîțu a anunțat că va candida la congresul PNL pentru o funcție de conducere, dar nu a precizat dacă este vorba despre cea de președinte.