Premierul Florin Cîţu a declarat luni, întrebat despre publicarea de către Ministerul Sănătăţii pe 4 martie, pentru prima dată de la începutul pandemiei, a  numărului de teste COVID-19 efectuate la nivelul fiecărui judeţ, că va trimite Corpul de control al Guvernului ca să constate dacă MS a încălcat legislația.

„Am avut o discuţie cu şeful Corpului de control în această dimineaţă. Se autosesizează să vadă dacă au fost respectate toată legislaţia, avizele dacă au fost luate şi vom vedea”, a declarat Florin Cîţu, luni, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Întrebat despre ce avize este vorba, Cîțu a replicat: „Este vorba despre publicarea unor informaţii care ţin de mai multe instituţii şi atunci, natural, trebuia să existe avizul şi acelor instituţii”.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a reacționat rapid: „Toate datele care țin de cheltuirea banului public ar trebui să fie transparente, făcute publice. Dacă există vreun motiv pentru ca anumite date să nu fie făcute publice, atunci acea autoritate care consideră asta poate să se exprime public. Nu există date secrete. Tot ce înseamnă munca administrației publice, respectiv ban public cheltuit, ar trebui să fie date publice, transparente. Transparența e un obiectiv nu doar al Ministerului Sănătății, ci și al Guvernului”.

Întrebat de un jurnalist dacă a avut avizul STS și SRI pentru a publica numărul de teste în fiecare județ, Vlad Voiculescu a răspuns: „Avizele SRI, STS pentru numărul de teste? Numărul de teste trebuia publicat cu mult timp înainte. E primul lucru pe care îl așteptam”.

Despre verificările Corpului de control, Voiculescu a spus: „Nu a trimis premierul Corpul de control. Există o solicitare a unor instituții, probabil, care trebuie verificată”.

Ministerul Sănătății a publicat joi, 4 marte, pentru prima dată de la debutul pandemiei în România, situația testărilor și a spitalizărilor în fiecare județ.

A doua zi, MS a făcut precizări cu privire la procesul de transparentizare a datelor publicate pe pagina data.gov.ro: „Datele cu privire la teste nu au fost extrase integral din aplicaţia Corona Forms. Acest proces de transparentizare a datelor pe pagina data.gov.ro este automat şi, deoarece a fost lansat ieri (joi, 4 martie – n.r.), există încă provocări tehnice care sunt în curs de soluţionare. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) lucrează în acest moment la modificarea modalităţii de exportare a datelor, care vor fi actualizate în cursul zilei de astăzi (vineri, 5 martie – n.r.)”.
 
Mai pe românește, STS a rămas în urmă cu actualizarea datelor, așa cum procedează și pe platforma electronică de programare la vaccinare.
 
Iată întreaga epopee a vaccinării, orchestrată de premierul Cîțu:
Cîțu dă liber, în Etapa a II-a, „specialilor” din SRI, SIE, SPP și STS să-și facă centre proprii de vaccinare

Bolnavii cronic cu vârste de peste 55 de ani și pensionarii programați pe platforma „românilor de rând” au fost amânați cu două săptămâni, de la începutul lui februarie.

Vaccin pentru pensionarii și bolnavii cronic, abia de la 1 martie

De la 1 martie va reîncepe vaccinarea bolnavii cronic și pensionari, după ce se va da drumul la programările pe platformă începând din 27 februarie.  

Programări date din nou peste cap: 100.000 de vaccinări amânate, inclusiv pentru bolnavii cronici

După blocajul înregistrat din cauza lipsei de vaccin, campania de imunizare a reînceput în urmă cu o 10 zile, însă numai pentru circa 200.000 de persoane cu vârste între 18-55 de ani, care au putut primi prima doză de vaccin AstraZeneca, urmând ca numărul lor să crească la 500.000, în funcție de dozele care vor ajunge în România.

Vaccinarea anti-COVID reîncepe doar cu doze AstraZeneca. Gheorghiță: „Alte locuri nu sunt disponibile”

Amintim că, pe 30 ianuarie, la o zi după ce col. Gheorghiță a amânat de la vaccinare 66.000 de bolnavi cronici deja programați, ministrul Sănătății l-a convins pe premierul Cîțu – sub comanda căruia se desfășoară campania de imunizare – să-i scoată pe „esențiali” din fața celor care au viața pusă în pericol fără vaccin.

Vlad Voiculescu: Schimbăm strategia de vaccinare. Vârstnicii, bolnavii cronici și cei cu handicap, prioritari

Ministrul Sănătății declara, la acea dată: „Am verificat din nou statisticile recente și 85% din decese sunt la persoane de peste 65 de ani. 95,1% din decese sunt la persoane care aveau deja boli cronice. Avem acceptul premierului ca în perioada următoare, în luna februarie, pentru toate locurile noi din platforma de vaccinare eligibili să fie doar vârstnici, cei cu boli cronice, cei cu handicap”.

Așadar, decizia privind prioritatea maximă a bolnavilor cronic și pensionarilor este valabilă doar până la 1 martie, dată la care se revine la categoriile stabilite printr-o Hotărâre de Guvern care a adăugat angajații din serviciile secrete n categoriile de „speciali”.

Pe 27 ianuarie, la Guvernul Cîțu a adoptat HG nr. 12, în care a introdus noi categorii de persoane în Etapa a II-a de vaccinare dedicată inițial pensionarilor și bolnavii cronici – deși aceștia nu reușeau să se programeze, deoarece nu existau locuri libere pe platforna națională.

Românii vulnerabili nu reușesc să se programeze la vaccinare, dar sunt năpădiți de noile categorii incluse de Guvern
Potrivit noii HG 12/2021, Guvernul Cîțu a extins numărul categoriilor, astfel: 
Etapa a II-a de vaccinare
Populația cu grad ridicat de risc
a) Adulți cu vârsta peste 65 de ani;

b) Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate;

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
c) Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);

d) Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;

e) Personalul din sectorul economic vital:

– Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);

– Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

– Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;

– Unități de producție, transport și distribuție gaze;

– Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;

– Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;

– Transport de persoane și mărfuri;

– Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;

– Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);

f) Personalul din unitățile de învățământ și creșe;

g) Personalul poștal și din servicii de curierat;

h) Personalul cultelor religioase;

i) Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);

j) Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version