Protectorii patroliștilor care au adus 600 de euro la buget din scumpirea benzinei și motorinei, premierul Nicolae Ciucă și ministrul Energiei, Virgil Popescu, radiază de fericire: carburanții s-au ieftinit la pompă sub 9 lei, în prima zi de aplicare a compensării cu 50 de bani pe litru.

Amândoi au ținut să se laude pe Facebook, vineri, cu marea realizare – după mai bine de trei luni de amânări.

„Preţurile la carburanţi au scăzut, este o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate. Instituţiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenţia: ordonanţa de urgenţă în ceea ce priveşte compensarea şi ordonanţa anti-speculă”, a scris Ciucă, pe Facebook.

„Carburanți mai ieftini! Vreau să le mulțumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar și au aplicat deja prevederile Ordonanței de Urgență cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a prețului la carburanți”, a scris pe Facebook și Virgil Popescu, publicând poze cu prețurile afisate de benzinari.

foto Jean Mihai Pîlșu

De la 6 lei, la peste 9 lei în câteva luni

La începutul anului, prețul motorinei la pompă era 6,3 lei/l, iar cel al benzinei, 6,3 lei. 

În 9 martie, când  s-au format cozi imense la benzinării în toată țara după ce o benzinărie din Beiuș a afișat prețuri de peste 11 lei/l la carburant, prețurile în București variau între 7,5-7,6 lei litrul de benzină și 7,6-7,7 lei litrul de motorină.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat atunci, la fel ca în cazul gazelor, că prețurile nu vor crește și că „s-a creat o psihoză”, el anunțând totodată controale la companiile care au scumpit carburanții la pompă.

Ministrul Virgil Popescu nu pare impresionat de cozile la benzinării: „Acel preț de 11 lei/litru este nejustificat”

Premierul Ciucă i-a convocat atunci, de formă, pe ministrul Energiei, Virgil Popescu (PNL), şi pe ministrul Economiei, Florin Spătaru (PSD), după ce, cu o seară înainte, dispusese „controale de amploare” la benzinării.

Premierul Ciucă a dispus controale la benzinării, după scumpirile masive

Ciucă știa foarte bine că nu poate interveni în prețul carburanților, dar se preface că rezolvă problema, alături de colegul său de partid Virgil Popescu, exact după ce scumpirile au ajuns la valori astronomice.

UPDATE! Scumpirea carburanților: Ciucă și-a amintit că a promis acum 3 săptămâni „un pachet de măsuri aproape finalizat”

Joi, înainte de adoptarea OUG 106 privind compensarea prețurilor carburanților, motorina costa, joi, între 9,24 și 9,73 lei/l iar benzina, între 8,69 și 9,33 lei/l, la benzinăriile MOL. 

OUG cu cei 50 de bani/l la carburanți, adoptată: Virgil Popescu: „Mă aştept să vedem companii care aplică actul normativ”

Vineri, la MOL, benzina standard costă la pompă 8,19 lei iar motorina standard 8,74.

La Lukoil, benzina standard costă 8,13 lei/l, iar motorina standard – 8,69 lei/l. 

La OMV Petrom, prețul afisat este 8,13 lei/l la benzina standard și 8,69 lei/l la motorina standard.

La Rompetrol, benzina standard costă 8,19 lei/l, iar motorina standard – 8,77 lei/l. 

La Socar, benzina standard costă 8,14 lei/l, iar motorina standard – 8,74 lei/l. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version