Codrin Ștefănescu, secretar general al PSD, a declarat miercuri, după decizia CCR privind protocoalele SRI, că aceasta trebuie urmată de o ordonanță sau o hotărâre, care să stabilească ce se întâmplă cu dosarele cu sentințe definitive.
”Este o decizie așteptată, o decizie logică și foarte normală într-un stat democratic, numai că ar trebui să se facă o intervenție în urma acestei decizii a Curții Constituționale. Adică ar trebui dată o decizie, o ordonanță, o hotărâre fie de guvern, fie prin Parlament ca să stabilească ce se întâmplă în urma deciziei CCR, ce se întâmplă cu cei care au fost condamnați în baza unor protocoale ilegale, neconstituționale și unice într-o țară democratică”, a declarat Codrin Ștefănescu.
El a adăugat că “tot ceea ce s-a întâmplat pe baza acestor protocoale este nul”, în urma deciziei CCR .