Proiect de lege resuscitat, pentru un atac pe două fronturi!

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, vrea printr-un proiect de lege exact ce propune CSM: numirea de către acest for a șefilor ÎCCJ, DNA, DIICOT și Parchetului General, numai că extinde procedura și în cazul adjuncților acestora.

În plus, Tăriceanu propune ca revocarea procurorilor din funcțiile de conducere să se facă de către CSM, care se poate sesiza din oficiu.

Un proiect de lege în acest sens – modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor – a fost depus de Tăriceanu la Senat iar Comisia juridică a Senatului va dezbate, marți, în vederea întocmirii unui raport, această propunere.

Propunerea legislativă a fost depusă în legislatura trecută, însă în 2016 a primit aviz negativ din partea Guvernului Cioloș.

Tăriceanu și-a resuscitat proiectul, însă nici Guvernul Grindeanu   nu a dat un aviz pozitiv, propunând ca ministrul Justiției să rămână în acest circuit de numire.

Comisia juridică a Senatului a amânat dezbaterea proiectului pe 14 și 28 martie și 19 aprilie, astfel că un raport ar putea fi întocmit în cursul zilei de astăzi. 

În paralel, CSM a depus la Ministerul Justiției o serie de amendamente la pachetul de legi privind Justiția, ce vizează exact numirea, de către acest for, a șefilor ÎCCJ, DNA, DIICOT și Parchetului General.

Astfel, apărătorii penalilor și penalii lucrează pe două fronturi.

Comisia a solicitat pentru acest proiect un nou punct de vedere de la CSM (cel anterior datează din aprilie 2016 – n.r.) și de la Ministerul Justiției.

“O să vedem ce e de făcut, dar asta nu înseamnă se ne grăbim cu o legiferare care ar putea să vină în contradicție cu ceea ce se lucrează deja la Ministerul Justiției și este în dezbatere și la Consiliul Superior al Magistraturii. Nu are sens să ne grăbim. Nici să dăm o soluție de respingere pentru ca ulterior să ne însușim punctul de vedere al inițiatorului de la această propunere, nici să dăm un raport de admitere pentru ca ulterior să nu îl mai susținem”, a declarat anterior președintele Comisiei juridice, Șerban Nicolae.

Amendamentele lui Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu propune în inițiativa sa legislativă modificarea articolului 53 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție își numește, dintre judecătorii care au funcționat la această instanță cel puțin doi ani, președintele, vicepreședintele și președinții de secții.

În prezent, art. 53 alin. 1 stipulează că președintele, vicepreședintele și președinții de secții de la ÎCCJ sunt “numiți de președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii ÎCCJ care au funcționat la această instanță cel puțin doi ani”.

Tăriceanu mai vrea ca și art. 53 alin. 6 să fie modificat, astfel încât revocarea din funcție a președintelui, a vicepreședintelui sau a președinților de secții ai Înaltei Curți să se facă “de ÎCCJ, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor acestora sau la cererea adunării generale a instanței, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2, care se aplică în mod corespunzător”.

În prezent, revocarea din funcție se face de către președintele României, la propunerea CSM.

Tăriceanu mai propune ca alin. 2 al art. 53 să fie abrogat — “Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. 1 decât motivat, aducând la cunoștința CSM motivele refuzului”.

De asemenea, președintele Senatului vrea și modificarea art. 54 alin. 1, în sensul ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al DIICOT și adjuncții acestuia să fie numiți “de CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată”.

Articolul 54 alin. 1 din lege stipulează, în prezent, că aceste numiri sunt făcute de către președinte, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul CSM.

Inițiativa legislativă a președintelui Senatului vizează și modificarea alin. 4, astfel că “revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. 1 se face de către CSM, care se poate sesiza din oficiu la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, pentru motivele prevăzute la art. 51, alin. 2, care se aplică corespunzător”.

De asemenea, Tăriceanu propune abrogarea alin. 3 al articolului în discuție, care stipulează că președintele poate refuza motivat numirea în respectivele funcții, “aducând la cunoștința publicului motivele refuzului”.

Mai multe propuneri de modificări ale Legii 303/2004, la Comisia juridică

Pe ordinea de zi de marți a Comisiei juridice se regăsesc mai multe proiecte de acte normative care vizează modificări ale Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Președintele comisiei, Șerban Nicolae, i-a solicitat ministrului Toader să precizeze care este stadiul propunerilor MJ pentru modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în condițiile în care vor fi reluate dezbaterile parlamentare pe acest subiect.

Numai că pachetul de legi pe Justiției se află “în aer”, după ce ÎCCJ se opune propunerilor CSM privind numirea șefilor instanței supreme și a procurorilor-șefi ai DNA, DIICOT și Parchetului General.  

Ministrul Tudorel Toader anunțase că în 2 mai va retrimite CSM proiectul de modificare a legii, pentru a primi avizul. Însă marți dimineață, ministrul a precizat că va consulta propunerile ÎCCJ și va emite un comunicat în cursul zilei.

author avatar
Magda Severin Jurnalist
Magda Severin este jurnalistă cu experiență de peste 30 de ani, in prezent, redactor-șef Online la ZIUA CARGO și redactor la revista lunară ZIUA CARGO (print); 2015 - prezent, redactor colaborator la ziarul online SECUNDA.
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version