La Guvern a fost semnat, joi, contractul de finanțare prin PNRR pentru un nou sediu al Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, ce aparține Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Clădirea va fi construită în apropierea aeroporturilor Otopeni și Băneasa.
La semnare au fost prezenţi premierul Marcel Ciolacu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrulde Interne, Cătălin Predoiu, şi directorul general adjunct al spitalului, Lucian-Marius Gogoi.
Ciolacu a declarat că investiţia depășește 1,4 miliarde de lei, mare parte din bani fiind asiguraţi prin PNRR, dar şi de către BEI.
„Sunt 400 de paturi, toate digitalizate, vreo 50 de paturi pentru ATI, 10 săli de operaţie, 40 de paturi pentru internări de zi. Cu adevărat, unul dintre cele mai ambiţioase proiecte şi mă bucur mult că acest lucru va porni din februarie. Termenul în PNRR este unul scurt. Sperăm că şi constructorii să facă faţă acestei provocări”, a spus Ciolacu.
Rafila a precizat că proiectul este cel mai mare din PNRR în ceea ce priveşte finanţarea destinată unor spitale și va fi terminat în 3 ani.
„Spitalul aparţine Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar să nu uităm că toate aceste spitale vor funcţiona în regim de spitale de urgenţă şi lucrul acesta este foarte important. Accesul publicului este posibil fără niciun fel de discriminare la serviciile medicale oferite de aceste spitale. Cred că era un lucru necesar. MAI are foarte mult personal şi era nevoie ca actualul Spital Gerota să fie în casă nouă, adaptată timpurilor, iar politica de resurse umane care să ducă la oferirea unor servicii de înaltă calitate va fi, de asemenea, susţinută de noi împreună cu colegii de la MAI”, a afirmat Rafila.
La rândul lui Predoiu a dat asigurări că cetăţenii din Ilfov, alături de angajaţii MAI, vor avea acces la serviciile spitalului.