Premierul Viorica Dăncilă a greșit data de pe invitațiile transmise parlamentarilor și celorlalți oficiali pentru a participa la concertul care va avea loc joi la Ateneul Român, pentru a marca debutul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
Concret, invitaților li se cere marți, 9 ianuarie, “să confirme prezența până la data de 8 ianuarie 2018”, adică acum un an.
“Diletantism? Lipsă de organizare? Sau pur și simplu nepăsare?”, se întreabă retoric senatoarea PNL Alina Gorghiu, care a semnalat noua gafă a premierului Viorica Dăncilă.
Iată postarea Alinei Gorghiu pe Facebook:
“Uite prostie! Primesc azi o invitație pentru concertul care va avea loc mâine la Ateneul Român, pentru a marca debutul Președinției României la Consiliul UE. Mi se cere să confirm prezența până la data de “8 ianuarie 2018”. Oare “profesioniștii” din Cabinetul Dăncilă nu cunosc nici măcar anul în care preluăm președinția rotativă!? Un lucru este cert: după domniile lor, am ratat să confirm prezența la concert cu un an. Mai mult, pentru un eveniment de o asemenea anvergură, mi se pare lipsă de respect să primesc invitația cu doar o zi înainte. Diletantism? Lipsă de organizare? Sau pur și simplu nepăsare? Dacă până și la lansarea deținerii de către România a Președinției Consiliului EU dai cu bâta-n baltă, ce speranțe să mai avem că următoarele șase luni se vor desfășura la standarde înalte de profesionalism!?”