Premierul Viorica Dăncilă a înlocuit peste noapte, printr-o decizie semnată miercuri și neadusă la cunoștință opiniei publice în ședința Guvernului, 13 dintre cei 15 membri ai Consiliul Economic și Social (CES).
Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR) critică ferm modul în care procesul legislativ tocmai a fost văduvit de expertiza specialiștilor practicieni care au contribuit semnificativ la diminuarea pe cât posibil a erorilor conținute de proiectele de lege discutate în cadrul Consiliul Economic și Social (CES).
UPLR atrage atenția cu privire la gravitatea eliminării peste noapte a oricărei reprezentări relevante din rândul societății civile din CES, a profesiilor liberale. Utilitatea în cadrul procesului legislativ al prezentei profesiilor liberale s-a concretizat și în cazul recentei ordonanțe de urgenta care a modificat legea insolvenței.
„Vedem pe zi ce trece această răbdare din ce în ce mai redusă a Guvernului cu privire la necesitățile democrației de consultare și colaborare, cu mecanisme de control și de echilibrare (checks and balances), cu un timp minim alocat transparenței decizionale și dialogului dintre instituții și specialiștii din domeniu. Si prin eliminarea oricaror reprezentanți ai profesiilor liberale din CES ne îndreptăm cu pași rapizi către eliminarea de facto a democrației în procesul legislativ din România”, a declarat Adrian Vascu, președinte UPLR, potrivit unui comunicat de presă.