Senatul a adoptat tacit proiectul Legii lobby-ului, propusă de Călin Popescu Tăriceanu și de alți parlamentari ai ALDE, care reglementează modul în care grupurile de interese pot influența adoptarea legilor și a deciziilor la nivel guvernamental și local. (Vezi document la finalul articolului)
Votul final va fi dat în Camera Deputaților. Proiectul, denumit ”Propunere legislativă privind transparenţa în domeniul lobby-ului şi al reprezentării intereselor”, se referă la modul în care lobby-știi vor putea discuta la nivelul Parlamentului, Guvernului, consiliilor județene și primăriilor, pentru a influența deciziile.
”Prezenta lege reglementează obligațiile de conduită şi de înregistrare în asociere cu activitățile prin intermediul cărora se urmăreşte influenţarea directă a activităţii de legiferare şi a proceselor decizionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale”, prevede documentul.
Nu vor fi considerați lobby-ști reprezentanții sindicatelor, organizațiilor patronale, cultelor, ONG-urilor.
În proiect se mai arată că “prezenta lege nu se aplică grupurilor de interese care nu încadrează personal în calitate de reprezentanți ai intereselor”.
Lobby-știi, care vor avea un cod de conduită, vor fi înregistrați într-un registru special, numit „Registrul de lobby și de reprezentare a intereselor”, administrat de Registrul Comerțului. Amenda pentru neînregistrare va fi de 100.000 de lei.