Proiectul Bugetului de stat pe 2019 este aproape gata, iar până la sfârșitul acestui an va mai fi o rectificare bugetară, a anunțat, marți, liderul PSD, Liviu Dragnea.
„Legea bugetului de stat, ca şi proiect, este aproape gata. Urmează joi să mai avem o ultimă discuţie pe proiectul privind finanţarea autorităţilor locale şi a proiectelor de dezvoltare locală. De asemenea mai trebuie aprobate nişte memorandumuri din Guvern şi sper să se înţeleagă colegii din Guvern, cele două partide, să se aprobe acele memorandumuri pentru că ele au fost luate în calcul atunci când s-a construit şi bugetul de stat şi programul de guvernare şi într-un interval foarte rezonabil de timp proiectul de lege al bugetului de stat trebuie să fie făcut public şi să înceapă procedurile legale”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în Parlament.
Întrebat dacă până la sfârşitul anului va mai exista o rectificare bugetară a Guvernului, Liviu Dragnea a răspuns: „Eu cred că da, din ceea ce ştiu de astă vară”.