UPDATE: Ministerul Finanțelor a publicat luni seară, în Transparență decizională, proiectul Ordonanței de urgență (Vezi document la finalul articolului)
Premierul Nicolae Ciucă, dar și Marcel Ciolacu, liderul PSD – partid partener al PNL la guvernare, au anunțat luni, separat, măsurile de „austeritate” mult „clocite” în coaliție pentru a acoperi „gaura” de 22,7 miliarde de lei la buget, dar care se dovedesc de ochii lumii: acoperă doar 5 miliarde de lei, adică mai puțin de un sfert.
Astfel, acestea nu reduc numărul secretarilor de stat, care a ajuns la 200, și nici nu elimină cumulul pensiei cu salariul la stat, ci se rezumă la înghețarea angajărilor și tăieri de cheltuieli și consilieri în ministere.
Concret, premierul Ciucă va încasa în continuare, cumulat, pensia specială, în valoare de 215.000 de lei/an (aprox. 43.000 de euro), pentru care nu a contribuit la fondul de pensii, și indemnizația de șef al Guvernului, de 23.920/lună (287.040 lei/an). Adică va băga în buzunar, ca și până acum, 502.920 de lei/an, potrivit celei mai recente declarații de avere, depuse în 2022 pentru anul anterior.
După ședința de luni a coaliției, Ciucă și Ciolacu au postat pe Facebook, în stil electoral, anunțu l cu economiile. Măsurile, cuprinse într-o Ordonanță de urgență, vor fi adoptate de Guvern în această săptămână.
Mesajul lui Ciucă:
„Am încheiat, împreună cu partenerii de coaliție, discuțiile pe măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare
Am decis să reducem cu 10% cheltuielile ministerelor la bunuri și servicii, să oprim achizițiile de autovehicule, de mobilier, precum și alte cheltuieli neesențiale ale instituțiilor publice. Vom îngheța angajările la stat, bineînțeles ținând cont că învățământul și sănătatea au, în continuare, nevoie de personal.
Am stabilit că este necesară o reducere la jumătate a numărului consilierilor din cabinetele demnitarilor din aparatul guvernamental.
Tot în coaliție, am decis și introducerea lanțului scurt de aprovizionare, un sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu și de sănătate. Mai precis, în acest circuit activitatea economică se desfășoară în zona de producție sau în vecinătatea acesteia și se realizează prin mijloace ecologice şi sustenabile de producție agroalimentară.
Concret, prin această măsură vânzarea se va face de la un fermier la un consumator prin implicarea unui număr cât mai redus de intermediari. În plus, entitățile publice care desfășoară activități de alimentație publică (cantine școlare, unități militare, cantine spitalicești etc.) vor achiziționa alimente din vecinătate, conform unor reguli bine stabilite.
Mesajul lui Ciolacu:
„Tăiem de la demnitari și ajutăm fermierii români! Vom reduce la jumătate numărul consilierilor de la cabinetele demnitarilor, în timp ce sprijinim achizițiile de alimente de la producătorii români pentru toate instituțiile publice din România! Fie că vorbim de hrana din spitale, de programele destinate elevilor în școli, mâncarea pentru bătrânii și copiii instituționalizați – toate instituțiile publice vor cumpăra doar produse românești de calitate. Principiile «lanțului scurt de aprovizionare» vor fi introduse în ordonanța de urgență pe care Guvernul o va adopta în această săptămână. Fermierii români trebuie sprijiniți în mod direct de stat, la fel cum oamenii din această țară trebuie să aibă acces la produse bune și proaspete!
Am convenit ca împreună cu premierul Nicolae Ciucă să ia o serie de măsuri de reducere a cheltuielilor în zona publică. Și vom începe chiar de la cabinetele demnitarilor, unde numărul consilierilor va fi redus la jumătate!
Vor fi luate măsuri care vor duce la o economie de peste 5 miliarde de lei la buget, după cum urmează:
– Reducerea cu 10% a cheltuielilor cu bunuri și servicii cu excepția achizițiilor necesare în sănătate și educație;
– Stoparea achizițiilor de mașini, mobilier și birotică, cu excepția celor pe fonduri europene;
– Stoparea angajărilor la stat;
– Prezența în maximum două consilii de administrație a unei persoane, în conformitate cu recomandările OCDE și jaloanelor din PNRR;
– Limite lunare de cheltuieli pentru fiecare minister în parte, stabilite de Ministerul Finanțelor.
Aceste măsuri alături de cele de reducere a cheltuielilor pe fiecare minister în parte vor aduce o economie însemnată la buget! Astfel ca vor rămâne mai mulți bani pentru investitii și pentru sprijinirea economiei”.